Șezătoare literară de Dragobete - recenzie

Anul 2017 a fost declarat - Anul omagial al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Pe parcursul anilor la Roma au avut loc mai multe evenimente dedicate martirilor închisorilor comuniste din România. Pe fundalul evenimentelor din țară, când ne ciocnim de realitatea în care niște guvernanți corupți modifică legislația în interes propriu, cerșind grațieri și proiectând noi tombole electorale care să le garanteze o continuitate a tradiției barbare milenare de incursiuni de jaf asupra românilor ar trebui să conștientizăm că mai așteaptă să fie recunoscute drept nevinovate miile de victime ale gulagurilor comuniste.

În acest context am și început acest an semnalând despre editarea cărții istoricului clujan Ionuț Țene „Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor”, semnalată la rândul său nouă de către Mihai Pantazi din Spania cu care colaborăm de la Congresul Diasporei Unioniste (București aprilie 2015). La rugămintea noastră Mihai Pantazi ne-a trimis prin poștă biografia teologică a lui Valeriu Gafencu, care din păcate nu a ajuns, ca apoi s-o primim direct de la autor, cartea ajungând cu o zi înaintea evenimentului dedicat Micii Uniri, Valeriu Gafencu fiind născut de Mica Unire, la 24 ianuarie 1921. Am și propus la evenimentul organizat de către cenaclul literar „Strigătul Diasporei„ traducerea în limba italiană a acestui volum. Iar la evenimentul de ieri, organizat de data aceasta de Asociația „Dacia” în colaborare cu cenaclul literar, ne-am regăsit din nou împreună în ajunul comemorării trecerii la cele veșnice a Sfântului Închisorilor. 

Valeriu Gafencu a fost alături de noi la șezătoarea literară dedicată Dragobetelui, ideată de Tatiana Chiriță care ne-a prezentat un duet formidabil de la Londra și anume pe soprano Isabelle Haile și colegul său tânărul dirijor de cor tenorul Miles Ashdown, care ne-au delectat cu un repertuar de muzică clasică și contemporană. Oaspetele seratei jurnalista de la Radio România Elena Postelnicu a înregistrat fragmente din serată și cîteva interviuri cu participanții, care au adus o mică contribuție literară. Tinerii de la liceul artistic Caravillani au alcătuit juriul concursului “Cea mai frumoasă fraza de dragoste”, premiind mesajul Marianei Crăciun, directoare artistică a ansamblului „Sunt suflet din sufletul Neamului meu.”

Doamna Elena Ifrim ne-a recitat din poeziile lui Grigore Vieru și Adrian Păunescu. Nu a lipsit mesajul politic în versuri inspirat de evenimentele din Țară, autoarea fiind Zâna Azamfiricăi, membru fondator al cenaclului literar „Strigătul Diasporei”. Liuba Croitoru Marian a făcut o sinteză despre percepția în diasporă a evenimentelor actuale di țară, acea lacrimă dublă de revoltă față de corupții de la guvernare și cea de bucurie pentru speranța în renașterea spiritului românesc. Angela Băbușanu și Mariana Agavriloaie au adus un buchet de cântece patriotice dedicate unirii. Iar Mariana Agavriloaiei și Nicu Narcis Anton au alcătuit dedicații inspirate chiar de serata literară.

Ieri a fost seară frumoasă
Într-o casă primitoare

Toți , români cu suflet mare
Cu mult dor în inimoare.
Și să fi văzut, măi frate,
Câte ii și ce culori
De-ai fi zis că ești în țară
Într-un câmp mare cu flori.

S-a cântat și s-au spus versuri
Despre țară și iubire. 

Am râs și-am plâns împreună
Doamne, câtă fericire.

Eminescu și Vieru
Ne priveau de-acol de sus
Lacrima iubirii țării
Și pe fața lor s-a scurs.

Să mai fie Dragobete
Și s-adune tot mereu
România noastră, dragă
Unde-am fi, cu Dumnezeu

Masa plină cu bucate,
Toate în stil românesc
Ce să-ți zic, o seară frate
Care-aș vrea s-o mai trăiesc.

Mariana Agavriloaie

Alături de Liuba Croitoru Marian și Maria Andreica îndurerate de pierderea recentă a mamei am conștietizat încă o dată înaltul preț al exodului și anume viața netrăită alături de cei dragi, un preț prea scump în numele ieșirii din impasul existențial. Carolina Goretti, oaspetele italian al evenimentului și-a exprimat recunoștința pentru toată grija și dragostea pe care o primesc familiile în care muncesc româncele. Serata a decurs într-o atmosferă plină de bucuria regăsirii a românilor din toate colțurile celor două Românii, acompaniată de nostalgia în legătură cu plecarea la Londra a doamnei Maria Andreica care ne îmbrățișa cu privirea sa tristă.

Nu au lipsit bineînțeles glumele și istoarioarele hazlii, a mea fiind cea a motivului sejurului meu în Italia. Îmi place să repet că am venit să-mi iau înapoi aurul Daciei și cîteva găini, amintindu-mi de socrul meu Petru Ciobanu care lăcrima la plecarea mea în Italia, aducându-și aminte de soldații italieni care pe timpul războiului le luau toate găinile și, spre deosebire de nemți, nu le dădeau nimic în schimb. Poate nu eram să atrag atenția la acest episod dacă nu citeam „Li romani in Russia” de Elia Marcelli care povestea la un moment dat în epopea sa cum într-un sat de pe lângă Soroca, cam de pe unde era și socrul meu, un militar italian a luat ultimul cocoș de la o casă de țărani, gospodina l-a ajuns din urmă cu o găină, rugându-l să facă schimb, acesta acceptând oferta.

Aurul Daciei l-am recuperat pe deplin, căci acest aur sunt anume oamenii de valoare pe care i-am cunoscut la Roma, oameni care muncesc cinstit și se sacrifică până la urmă tot pentru Neam și Țară, ca familia Grosu Vremeș, Giulia Bolea, Stela Balan, Ecaterina Bogasieru, Tudor și Larisa Baltag, Valentina Nașco și ar urma mulți și mulți alți români pe care îi cunosc și pe care nu-i cunosc și nu-i voi cunoaște dar care știu că există. Valeriu Gafencu ne privea cu blândețe de pe coperta cărții „Sfântul Închisorilor” - Mărturii adunate de monahul Moise, pusă cu grijă în centrul mesei lângă un crin alb și o lumânare aprinsă în memoria tuturor martirilor români.

Am ales să citesc una din poeziile lui Valeriu Gafencu, emoționată fiind de floarea albă de crin pe care Sfântul Închisorilor ne-o trimite din grădina sufletului său curat și pe care o primesc cu recunoștință și conștiința că suntem datori în fața martirilor noștri să le onorăm sacrificiul cu un parcurs de studiu profund al fenomenului totalitarismului, în urma căruia eroii să fie onorați, carneficii să-i cunoaștem pe nume iar noi să veghem asupra timpurilor pentru a evita noi genocide.

Frate dragă, din grădină
Îți trimit în dar un crin
Să-ți mângâie lin privirea
Cu veșmântul lui virgin.
Floare dragă, floare dalbă,

Cât de mult aș vrea și eu,

Îmbrăcat în haină albă
Să mă duc la Dumnezeu.
Răsădit acolo, sus,
În grădina minunată
Să-mi simt viața-mbalsamată
Cu uibirea lui Isus.
Plâng înăbușit în noapte
Și suspin cu glasul stins, 

Dă-mi veșmântul alb de Nuntă,

Cu crini minunați încins.

Valeriu Gafencu (Frate dragă)

Note biografice

Valeriu Gafencu ( 24 Ianuarie 1921 în localitatea Sîngerei, județul Bălți, în Basarabia - 18 februarie 1952 la închisoarea Târgu Ocna) este unul din legionarii care au murit în închisorile regimului comunist din România, numit de Nicolae Steinhardt Sfântul închisorilor. A fost fiul lui Vasile Gafencu.

A urmat școala primară la Sângerei, iar cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălți, între anii 1932-1940. Absolvind liceul în vara anului 1940, la doar câteva zile după bacalaureat, a intervenit uraganul ocupației sovietice. Valeriu a reușit cu greu să treacă Prutul, a ajuns la Iași, lăsându-și părinții și surorile sub ocupație, despărțindu-se, nu știa că definitiv, de tatăl său care, în toamnă, a fost ridicat și dus în Siberia, unde și-a sfârșit viața.

În anul 1941 era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept și Filosofie din Iași și totodată conducător al unui grup al organizației legionare Frățiilor de Cruce. A participat la rebeliunea legionară, fiind arestat de regimul Antonescu. Eliberat la scurtă vreme, el a fost rearestat de autoritățile antonesciene din cauza participarii sale active la menținerea mișcării legionare în ilegalitate. Profesorul de drept civil Constantin Angelescu l-a apărat la proces, declarând că acesta este „unul dintre cei mai buni studenți pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice”. Această încercare s-a dovedit însă a fi inutilă, dictatura antonesciană nevăzând cu ochi buni activismul legionar al tânărului Gafencu, care milita activ pentru menținerea în viața a mișcării legionare.

Astfel, și-a săvârșit sentința la închisorile de la Aiud (1941-1949), Pitești (noiembrie-decembrie 1949) și Târgu Ocna (1949-1952), unde a cultivat și întărit credința sa ortodoxă prin regimul dur al detenției, torturile și bolile contactate. A compus aici poezii, care se cântau în celule, iar acum se cântă în biserică. În 1949 este dus la sanatoriul-închisoare de la Târgu Ocna într-o stare foarte gravă: TBC pulmonar, osos, ganglionar, reumatism, lipsă de hrană.

La data de 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferință să-i procure o lumânare, o cruciuliță și o cămașă albă pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie. Cu o zi înainte de moarte, i-a spus lui Ioan Ianolide: "Mâine voi muri. Vreau să-mi iau rămas bun de la cei mai apropiați prieteni. Fă tu așa fel încât să vină pe rând la mine, în liniște.".A doua zi, pe 18 februarie, în jurul orelor 14:00-15:00, Valeriu Gafencu rostește ultimele sale cuvinte: Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul, după care a decedat.

Face parte dintr-un grup ce împărtășea aceeași orientare spirituală, alături de studentul în drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc, cel care avea sa devină ieromonahul Arsenie Papacioc, doctorul Traian Trifan, avocatul Traian Marian, Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea și mulți alții. 

Tatiana Ciobanu, Asociația Dacia

Continuă

Împreună pentru Unire | 158 de ani de la Unirea Principatelor Române [recenzie]

Zilele acestea am avut ocazia să fim invitați la mai multe manifestații, dedicate celei de-a 158-a Aniversări a Unirii Principatelor Române care s-au împletit cu acțiuni de protest contra OUG privind Legea Grațierii și Amnistiei. 

Aceste ocazii sunt unice nu doar pentru a ne revedea și a trăi momente autentice de unire departe de țară, dar și de a mai reciti, de a actualiza memoria și de a face descoperiri noi legate de istoria neamului și de cea europeană. Mica Unire a fost înfăptuită din voința poporului român cu susținerea țărilor europene și implicarea multor oameni politici și celor de rând care au fost potrivit spuselor lui Napoleon III „...voluntari ai Providenței în mâinile cărora a fost pus destinul Țării”, ca Alexandru Ioan Cuza, alesul celor două principate românești, ca Ion C. Brătianu, pe care îmi place să-l contrapun politicienilor actuali, gata să-și văndă neamul și Tara de dragul intereselor personale, uitând că au existat politicieni care-și vindeau moșiile pentru Unire, ca Ecaterina Conachi - soția caimacamului Nicolae Vogoride, care a demascat fraudarea alegerilor, descoperind corespondenţa incriminatoare dintre Nicolae Vogoride şi ambasadorul turc, scrisorile fiind înmânate unioniştilor și odată ajunse la Paris, au provocat un scandal european.

Oare n-am putea s-o teleportăm pe Ecaterina Conachi în toamna anului 2016 ca să-i ajute și pe basarabeni să-l invalideze pe intrusul Dodon de la Chișinău, ce s-a furișat la președinție cu tot cu 400000 de fraude electorale, dacă nu chiar provocând un scandal european, măcar dând de înțeles Europei așa cum încercăm s-o facem și noi că principiul de bază european cuprinde și un paradox (știu, o să mă repet) și anume existența unui popor divizat în două realități geopolitice. Manifestațiile de comemorare mai sunt și un prilej pentru a ne reaminti de alte evenimente pline de momente revelatoare, iar uneori și de tensiune, pe care le trăim toți anii aceștea, regăsindu-ne cu frații români din Țară, la Roma. 

Unul din aceste momente a fost fără îndoială prezentarea volumului de poezie, scris de Grigore Vieru și tradus de Valentina Corcodel, Claudia Lupașcu și subsemnata în 2010. După o muncă destul de migăloasă care s-a încununat cu o publicație, prețul căreia l-am împărțit frățește în trei și o prezentare la Accademia di Romania, care ar fi fost perfectă dacă nu se dezlănțuia o adevarată avalanșă de lecturi bilingve a poeziei lui Vieru. Căci nu trebuie să vă spun cât de mult este iubit poetul. Urma ca eu, care coordonam evenimentul să reacționez la faptul că publicul italian începea să se plictisească, încât a trebuit să și notifice Directorul de Programe doamna Daniela Crăsnaru că:”... poezia nu trebuie să obosească”. Mărturisesc că acest moment a fost unul din cele mai teribile din toată activitatea mea ca moderator. Am stat vre-o câteva zile la pat, iar când m-am pus pe picioare, am scris o mică relatare de genul acesteia ca un rezumat al prezentării, în care printre altele dădeam și o replică doamnei Crăsnaru, că „...sunt de acord că poezia nu trebuie să obosească, dar e și mai trist e când intelectualii noștri obosesc de munci necalificate și au avut o singură ocazie să-și împărtășească durerea și trăirile și atunci i-au obosit pe toți.” 

Nu am publicat acest articol, interesant fiind însă ceea ce mi s-a întâmplat îndată ce am terminat de scris. Am luat în mână cartea lui Petru Cimpoeșu pe care o răsfoiam zilele acelea și cu stupoare citesc una din povestirile incluse în „Nouă proze vechi. Ficțiuni ilicite, povestiri”, Editura Polirom, 2008, care începea cu faptul că acea istorie i-a fost relatată autorului de către Daniela Crăsnaru, care la rândul său a auzit-o de la Mircea Nedelciu.

Un sportiv din Republica Moldova vine la competiții în România, se îndrăgostește de limba română vorbită corect, de București, de lume și ar fi vrut să rămână, dar îi expira viza, atunci se aruncă sub o mașină, este internat, cu piciorul rupt, în spital, iar prietenii între timp îi găsesc o mireasă fictivă, îl căsătoresc cu ea și ar fost totul bine și frumos dacă basarabeanul nostru nu se îndrăgostea de mireasa fictivă, care spre nefericire avea cancer. De necaz omul a început să-și inece amarul în vin.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost cel de a-i scrie doamnei Crăsnaru despre descoperirea făcută, iar faptul că Dumneaei nu cunoștea acest fragment literar în care era protagonistă, chiar m-a bucurat, ... iată la ce sunt buni frații. Iar povestioara lui Petru Cimpoeșu îmi pare și mai emblematică astăzi ca în 2010. 

Două organisme bolnave nu pot să se unească până când nu-și vindecă metehnele. Dacă ar fi fost în viață epigramistul Efim Tarlapan ar fi scris cam așa ceva, cred eu, iar dacă nu sunteți de acord, chiar vă invit să scrieți mai bine și mai concludent ca mine.

Suntem uniți în spirit și în gând,

Avem același grai,același cânt,

Același Eminescu ne renaște

Și chiar același rău roșcat ne paște,

A mai rămas atâta doar, măi frate,

S-avem hotare aceleași și-o dreptate.

Și vă mai invit să ne gândim împreună la tematica evenimentului din 27 martie 2017 la aniversarea a 99-a de la Marea Unire, căci trebuie cumva să acoperim golul unei reîntregiri pe care ar trebui s-o facă slujbașii celor două state românești, întrucât sunt plătiți să muncească pentru interesele națiunii, dar demonstrează des contrariul. 

Mai citim, mai discutâm, mai analizăm, cine știe poate se întamplă până la urmă minunea deșteptării clasei politice românești de pe ambele maluri ale Prutului. La cenaclul literar”Strigătul Diasporei” condus de Nicu Narcis Anton am venit cu o noutate editorială și anume: „Valeriu Gafencu Biografia teologică a Sfântului Închisorilor”, scrisă de istoricul Ionuț Țene, publicată la Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca 2016, o carte pătrunzător de actuală, care ar fi bine să fie tradusă în toate limbile lumii, ca mărturisire a suferinței cauzate de dictatura comunistă în estul european, adică de calvarul numit Holocaustul Roșu. Acestea, dar nu numai, au fost tematicile cenaclului din duminca 29 ianuarie, centrală fiind regăsirea noastră a tuturor celor care ne dorim să scriem împreună pagini reale a istoriei, nu doar să rămânem elemente decorative de pe fotografiile cu harta României Mari.

Închei această relatare cu gândul că nu e suficient ca Parlamentul European să decreteze comemorarea victimelor stalinismului și ale nazismului la 23 august pentru faptul că în acea zi în 1939 a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, care a divizat Europa în două realități, dacă nu contribuie îndeajuns la eliminarea definitivă a efectelor acestui pact, pe care continuă să le suporte mai ales românii, în special cei din Basarabia.

Tatiana Ciobanu,

Asociatia Dacia

Continuă