sâmbătă, 17 decembrie 2016


Traducere în română 

Omul cosmic
[...] În simbolismul primordial semnificaţia soarelui încât "Viaţă", "Lumina pământului", e totodată şi simbolul Omului. Astfel precum în cursul său anual soarele moare şi renaşte, la fel, şi omul are „anul” său, în care moare şi naşte din nou. Aceeași semnificaţie a fost sugerată, în origini, de solstiţiul de iarnă, prin care care i se dă caracterul unui "mister". În el forţa solară coboară în "Pământ", în "Ape", în "Munţi" (ceea ce dă impresia că în punctul cel mai jos de-a lungul cursului său, soarele se scufundă), pentru a regăsi apoi o nouă viaţă. În ascensiunea sa, această simnificaţie se confundă cu cea a "Arborelui", care renaşte ("Arborele Vieţii" a cărui rădăcina se află în abis) şi a "Omului cosmic" cu "braţele ridicate", semn de reînviere. Astfel începe un nou ciclu, "anul nou", "lumina nouă". De aceea, data în chestiune pare să fi coincis în trecut cu începutul noului an. Este demn de remarcat faptul că şi Roma antică cunoştea un "crăciun solar": exact în aceeaşi perioadă de 24-25 decembrie, preluată succesiv de creştinism, ea celebra asazisul Natalis Invicti sau Natalis Solis Invicti (Crăciunul Soarelui Invincibil).[...] (Notă a noastră: A se înţelege aici prin Crăciun, semnificaţia etimologică a cuvântului din latină creatio, -onis „naştere”.)

Arborele Vieţii
[...] Întorcându-ne la "crăciunul solar" din origini, am putea observa corespondenţe particulare în ceea ce a supravieţuit ca vestigii, în obiceiurile sărbătoarei moderne. De altfel un ecou înceţoşat este acelaşi obicei popular de-a aprinde pe tradiţionalul brad lumini în noaptea de Crăciun. Arborele, după cum am văzut, valora tocmai ca un simbol de reînviere a Luminii, dincolo de ameninţarea nopţii. Chiar şi darurile care Crăciunul aduce copiilor costituesc un ecou îndepărtat, un reziduu morenic: idea primordială era darul de lumină şi de viaţă  pe care Soarele nou, "Fiul", îl aduce oamenilor. A se înţelege darul atât în sensul său materiat cât şi în cel spiritual. [...]



Textul originar în italiană
[…] Nel simbolismo primordiale il segno del sole come “Vita”, “Luce delle Terre”, è anche il segno dell’Uomo. E come nel suo corso annuale il sole muore e rinasce, così anche l’Uomo ha il suo “anno”, muore e risorge. Questo stesso significato fu suggerito, nelle origini, dal solstizio d’inverno, a conferirgli il carattere di un “mistero”. In esso la forza solare discende nella “Terra”, nelle “Acque”, nel “Monte” (ciò in cui, nel punto più basso del suo corso, il sole sembra immergersi), per ritrovare nuova vita. Nel suo rialzarsi, il suo segno si confonde con quello de “l’Albero” che sorge (“l’Albero della Vita” la cui radice è nell’abisso), sia “dell’Uomo cosmico” con le “braccia alzate”, simbolo di resurrezione. Con ciò prende anche inizio un nuovo ciclo, “l’anno nuovo”, la “nuova luce”. Per questo, la data in questione sembra aver coinciso anche con quella dell’inizio dell’anno nuovo (del capodanno). È da notare che anche Roma antica conobbe un “natale solare”: proprio nella stessa data, ripresa successivamente dal cristianesimo, del 24-25 dicembre essa celebrò il Natalis Invicti, o Natalis Solis Invicti (natale del Sole invincibile). […]

[…] Tornando al “natale solare” delle origini, si potrebbero rilevare particolari corrispondenze in ciò che ne è sopravvissuto come vestigia, nelle consuetudini della festa moderna. Fra l’altro un’eco offuscata è lo stesso uso popolare di accendere sul tradizionale albero delle luci nella notte di Natale. L’albero, come abbiamo visto, valeva infatti come un simbolo della resurrezione della Luce, di là della minaccia delle notte. Anche i doni che il Natale porta ai bambini costituiscono un’eco remota, un residuo morenico: l’idea primordiale era il dono di luce e di vita che il Sole nuovo, Il “Figlio”, dà agli uomini. Dono da intendersi sia in senso materiale che in senso spirituale. […]

Julius Evola

Brani tratti dall’articolo Natale solare ed Anno nuovo apparso sul quotidiano Roma del 5 gennaio 1972. (via Aurhelio).





duminică, 4 decembrie 2016

Debutta in prima nazionale al Teatro India di Roma il 3 e il 4 dicembre (ore 18 e ore 21) Elisabetta di Wied. Sotto falso nome scritto e diretto da Maria Inversi, sulla figura della regina romena Elisabetta di Wied (1843-1916) poeta e scrittrice sotto lo pseudonimo di Carmen Sylva. Nel ruolo della scrittrice amata in particolare per i suoi aforismi, l'attrice e danzatrice Valeria Mafera, sospesa tra realtà, leggenda e immaginazione e accompagnata dalla voce e dal suono alla chitarra di Virginia Guidi.

"Nel testo ho immaginato che attraversasse epoche e giungesse fino a noi moderna com’era, anzi vicina alla gioventù e, forse, più capace di giocare con ironia, sorridendo alla vita pur nel dolore.  Attraverso due frasi che ho scritto su di lei, tento di indirizzare lo sguardo del lettore/spettatore da quel ieri (moti del quarantotto) all’oggi vertiginoso: “…l’annuncio dell’era che cambiava mi poneva nuove domande sull’umanità, Elena, la Romania, la Germania e l’assetto geo-politico dell’Europa…” “… ero come la folata che arriva improvvisa e ti lascia, non più com’eri. Io ero la gioventù…”. Elisabetta scriveva romanzi anche a due mani, poesie, aforismi… sotto lo pseudonimo di Carmen Sylva, mentre manteneva il suo nome per le traduzioni. Poliglotta, attenta al prossimo e alle diversità, ho immaginato che il suo desiderio di essere amata dai romeni e il ruolo di cui era investita, la portarono a privilegiare il romeno anche come lingua madre e creativa. Ironicamente in polemica con le femministe del tempo, si concesse però una fuga da Carol non condividendone alcune scelte, e venne in Italia. Viaggio di cui non vi è fin qui traccia e che, come autrice, ho collocato tra il Nord e il Sud d’Italia, tra città come Venezia e paesini come Ronciglione o Vieste. Il poliglottismo della scrittrice regina viene utilizzato in scena qui e lì a dirci che le lingue con cui dobbiamo convivere e che ci influenzano sono tante e non più pure. In anticipo sui tempi lei capì che
dalla crisi della monarchia sarebbe nato un nuovo assetto politico-sociale che avrebbe attinto ai nascenti valori socialisti (1867: pubblicazione de Il Capitale). Sulla di Wied (nel 2012), tedesca e sposata a Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, trovai articoli di stampa internazionale e chiesi alla poeta moldava Tatiana Ciobanu di aiutarmi nel reperimento di testi della Sylva che Ciobanu mi tradusse simultaneamente. Nel prendere appunti mi sono formata l’idea che, del personaggio, offro nello spettacolo. La regia intreccia da sempre classico e contemporaneo, qui canto-vocalizzi (come sua voce interiore che copre circa due secoli) e movimenti tali da giungere ai giorni nostri (o raggiungerci) con provocazione." Maria Inversi

MARIA INVERSI attrice, autrice e regista esperta di teatro e universo femminile. Giornalista e scrittrice membro della Società Italiana delle Letterate.
Direttrice dell'associazione culturale Alfabeti Comuni fondata nel 1991, negli anni di attività teatrale e culturale svolti, ha realizzato spettacoli, eventi e pubblicazioni, e ricevuto riconoscimenti per il suo lavoro sul teatro e l'esplorazione del femminile.
L'interrogazione estetica-etica e contenutistica di Alfabeti Comuni ha posto l'accento sul come narrare un 'io femminile' che partisse dall'essere donna, relazionandosi al mondo dall'interno del sistema socio-politico e dunque culturale.
Premi di scrittura: Premio "Donne e Teatro" promosso da "Inner Wheel" (2000) per "Al di là del filo" (sul tema della guerra), pubblicato con Edizioni Borgia, Roma; "Io no - Dio conta le lacrime delle donne" (monologo sulla violenza sessuale) è stato finalista per la drammaturgia al Premio Flaiano (2000) e Aquilegia Blu (Torino, 2000) e primo premio “Piceno” (2003); "Non voglio più ricordare" (racconto), primo premio Fersen (2003), attraverso il quale il testo è stato pubblicato anche, con "Editoria & Spettacolo"; "Una porta aperta verso Oriente (racconto) è nella cinquina del “Premio Teramo” 2004 e premio “Piceno” anno 2003; "Un vestito azzurro", dittico per quattro personaggi, viene segnalato nel volume "Donne e Teatro - Inner Wheel" (2003), "Un uomo senza Ambizioni" ha ricevuto il primo premio "Donne e Teatro" 2004 (la commissione era presieduta da Franca Angelini).

VALERIA MAFERA si è diplomata all’Accademia “Silvio D’Amico”, ha frequentato vari seminari di interpretazione (Ivana Chubbuck e Nikolaj Karpov, Francesca De Sapio, Michele Monetta). Studia danza classica per poi specializzarsi nei linguaggi del contemporaneo a New York e in Italia con Giorgio Rossi (“Sosta Palmizi”), Sasha Ramos e altri. A teatro è diretta in ruoli primari e non (tra gli altri) da Mauro Avogadro, Simone Carella, Armando Pugliese, Matteo Garrone, Marco Lucchesi, Renato Giordano, Vanessa Gasbarri e molti altri. Al Cinema e in Tv: Togliani, Fineschi, Clemente, Ciccone, Canitano, Ponticelli, Elia e altri. E’ stata scelta per alcune campagne pubblicitarie, tra cui: Regione Lazio e Banca di Roma. Svolge volontariato per la Croce Rossa Italiana.

VIRGINIA GUIDI si specializza al Conservatorio S. Cecilia di Roma con una tesi sul rapporto tra interprete e compositore nella musica elettroacustica. Oltre alla musica di scena, la sua attività spazia dalla musica cameristica a quella contemporanea. Si è esibita in Italia e all’estero (Washington D.C. - Ambasciata Italiana; Pechino - National Centre for the Performing Arts; Roma - Camera dei Deputati, Accademia Filarmonica Romana), su reti televisive nazionali e in importanti Festival di musica e di arte contemporanea. Dal 2013 è direttrice artistica del Festival di Musica Classica Note tra i Calanchi di Bagnoregio (VT).


ELISABETTA DI WIED. SOTTO FALSO NOME
3 dicembre ore 18 - 4 dicembre ore 21
Teatro India (via Lungotevere Vittorio Gassman, 1)

Testo, allestimento e drammaturgia musicale
Maria Inversi

Attrice e danzatrice: Valeria Lafera
Voce e chitarra: Virginia Guidi
Assistente alla regia: Maria Antonietta Trincucci
Ufficio stampa e comunicazione: Renata Savo
Traduzione dal romeno delle poesie e aforismi: Tatiana Ciobanu
Foto: Carlo Christian Spano
Aiuto organizzazione generale Gaia Polidori

Biglietti
Intero: 20 euro
Ridotto: 18 euro
Gruppi di sei persone: 10 euro
Operatori: 7 euro

info Associazione Alfabeti Comuni | T. 338.942.41.43 info@alfabeticomuni.it
prenotazioni Teatro di Roma | T. 06 684000346  | Renata Savo 3201915523
ufficio stampa di Maria Inversi | Renata Savo T. 3201915523 rensavo@gmail.com
Siti web: http://www.alfabeticomuni.it/ ; http://www.teatroedonne-inversi.it/





vineri, 28 octombrie 2016

Documentar inedit despre statuile dacice de la Roma, la realizarea căruia și coordinatoarea Asociației Dacia, Tatiana Ciobanu, a avut onoarea să participe. La lumina nenumăratelor statui de daci, chiar în centrul celei ce era capitala Imperiului roman, Marius Lupu se întreabă despre omagierea, de care se bucură memoria strămoșilor noștri în Roma prin patrimoniul bogat de statui și sculpturi ce se pot găsi în piețele și muzeele din capitala italiană. 

În mod inevitabil, se pune întrebarea:
dacă dacii au fost înfrânți, de ce cuceritorii lor, romanii, au acordat o atât de mare onoare, dedicând aceste statui de mari dimensiuni, așezați sus la înălțime în Forul lui Traian, care au fost descrise cu fruntea înaltă, privirea dreaptă pătrunzătoare, având un aspect de mare hotărâre de sine cu brațele libere, cum de statuile dacice au fost descrise ca fiind prizonieri?
Producător și regizor - Marius Lupu
Plăcerea de a descoperi! …sau
,,nu noi am pășit pentru prima dată prin Roma, ci strămoșii noștri,,
Iată că, după câteva luni de muncă, absolut voluntară, a sosit momentul mult așteptat și anume…
prezentarea filmului documentar "STATUILE DACICE LA ROMA".
Un documentar unic realizat la Roma, în care protagoniștii prezintă câte un loc unde sunt statui dacice… iar ceea ce aste cel mai interesant, aceste statui fac parte din cultura și istoria românească…
Proiectarea acestui film nu este un fapt închipuit, ba mai degrabă este vorba de evenimentele dacilor din timpurile împăraților romani și, curiozitatea cea mai mare, cum de au fost ridicate așa de multe statui unui popor înfrânt, cum a fost cel dac? De asemenea aș dori să mai menționez faptul că pentru realizarea acestui documentar nu au fost sponsori, ci doar unele persoane din comunitatea prezentă la Roma care au oferit cât au putut, iar pentru conclude-re, diferența am susținut-o singur.
Vizionare plăcută !

Comentariu de Marius Lupu, producător și regizor.

sâmbătă, 15 octombrie 2016

Iaşi, 14.10.2016, de Nicolae Creţu – Ei bine, această Fanciulla… nu e alta decât Fata cu ochii verzi, singurul film artistic gândit şi realizat la Iaşi, în regia şi pe scenariul lui Mihai Mihăescu, profesor de film la UAGE, ecranizare după Gaudeamus, partea a doua din Romanul adolescentului miop, scriere juvenilă a lui Mircea Eliade.

La invitaţia regizorului, am făcut parte din micul, dar inimosul şi eficientul desant ieşean implicat în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea celor două proiecţii urmate de dialogul cu publicul din Cetatea Eternă: prima la Villa Borghese – Casa del Cinema (24 sept.), a doua, în ziua următoare, la Teatro Lo Spazio, din proximitatea Catedralei San Giovanni in Laterano, ambele – iniţiative ale diasporei româneşti din Capitala Italiei, prin structurile acesteia de reprezentare şi animaţie culturală, conduse de personalităţi competente şi dinamice, realmente capabile să difuzeze valorile noastre, româneşti, peste hotare, la un nivel foarte înalt de calitate şi ţinută a manifestărilor.

Italia, o ţară – regină a artelor în general, pe care nu te saturi să o cunoşti în profunzimea dimensiunii ei de matcă fertilă a atâtor creatori de bunuri simbolice, între ei şi mari, uriaşi cineaşti ca Felini, Antonioni, Visconti, găzduia la Casa del Cinema, ceea ce e în sine o mare onoare, alături de o expoziţie închinată regizorului Dino Risi şi actorului Vittorio Gassman, sub genericul Le tracce della cinematografia romena in diaspora, un amplu Festival Internazionale Propatria – giovani talenti rumeni, cu o densă şi variată paletă de filme artistice şi documentare, deschis de filmul ieşean. O sală splendidă, de o sobră eleganţă, dar deloc glacială, aşadar fără nici un fel de impact inhibitor, cum s-a şi văzut în dialogul de după proiecţia prefaţată, din partea gazdelor organizatoare, de cântăreaţa şi actriţa Olga Balan, cu fireştile fraze introductive privind iniţiativa, ideea dominantă şi programul Festivalului. Dacă mai erau câteva locuri rămase neocupate: semn al unui interes deosebit al publicului, nu numai românesc, ci incluzând şi numeroşi italieni, legaţi sau nu, familial, de diaspora noastră, dar toţi dornici să cunoască, receptându-le creativitatea artistică şi, totodată, prezenţa colocvială, tinere talente româneşti, cineaşti şi muzicieni.

Întrebările stârnite de film, de relaţia acestuia cu romanul lui Mircea Eliade, cu personalitatea, biografia şi opera acestuia, ca şi de interpretarea actoricească şi viziunea regizorală, de exterioarele ieşene şi din Roma ale filmărilor, de recurenţe semnificante în limbajul de imagini al artei filmului, toate acestea arătau, înainte de toate, o calitate intelectuală foarte ridicată a spectatorilor, familiarizarea profundă şi nuanţată a celor cu care noi, invitaţi ai Festivalului, intram astfel în comunicare. Nicio clipă genul de întrebări banale, mult prea previzibile şi sterile. Dimpotrivă, ilustrări ale dorinţei unor italieni şi români de a înţelege mai bine acea imagine pe care o dau romanul şi filmul despre mentalitatea, preocupările şi proiectele de viaţă ale tineretului din România interbelică. Gama dezbaterii, care a continuat şi după secvenţele ei în plen, alături, asociată cu Cotnari şi Bohotin, privea şi legăturile lui Eliade cu Italia, în special cu Papini şi Tucci, aşa cum imaginile filmate la Roma (Colosseo, Altare della Patria ş.a.), ca şi, mai încărcate de nostalgie, cele din Iaşi (Copou, Golia şi Cetăţuia, Casa Pogor, Grădina Botanică…). O satisfacţie specială ne-a dat nouă, celor veniţi din ţară, buna cunoaştere de către mulţi interlocutori (nu doar conaţionalii din diaspora) a succeselor filmului românesc contemporan. Reversul: regretul că Iaşul (comparativ cu Clujul) nu are o Facultate de Film şi, corelat, un Festival de profil, ambele pe măsura potenţialului Moldovei noastre în materie de actori şi în special regizori de film (Piţa, Visarion, Mungiu, Puiu, Porumboiu), capitol pe care moldovenii de origine îl domină detaşat. Dar poate că aventura/ nebunia frumoasă a lui Mihai Mihăescu şi a studenţilor săi şi interesul real şi viu stârnit acum şi abroad, la Roma, de La Fanciulla… vor trezi şi uni forţele care să pledeze eficient pentru producţie de filme artistice la Iaşi: instituţii, în frunte cu UAGE şi UAIC, Filiala Iaşi a Academiei Române, oameni de cultură şi lideri politici, solidar, fără tensiuni şi clivaje, nici de orgolii, nici de afiliere partinică. Aşa, de dragul Iaşului şi al Moldovei şi al talentelor pe care le produc, cu energie, inteligent şi eficient bătăios pe un drum al deprovincializării mentalităţilor, din mers, în Cetatea noastră.

Vi se pare o utopie? Dar înainte de înfăptuire, totul este gând, proiect, vis. De ce nu s-ar apela la regizorii de origine moldovenească (în special, dar nu numai la ei) și, prin aceștia, și la colaborări internaționale, pentru cursuri și master classes de regie și actorie de film, de asemenea de scenaristică (poate în colaborare UAGE – Litere, de la UAIC, sau apelând la scriitori scenariști ieșeni, ca de pildă, Florin Lăzărescu)? Mi-ar plăcea să-i văd pe Tatiana Grigore, tânăra actriță primită cu atâta prețuire și căldură la Roma, ca și pe Andrei Sava, George Marici ș.a., din casting-ul Fanciullei, de ce nu, alături și de alții, seniori sau foarte tineri actori, distribuiți în creații cinematografice gândite, puse la cale și realizate la Iași. Ce-ar fi oare chiar atât de „irealizabil”?! Ce anume ne lipsește? Voința, ambiția și orgoliul, bătăioșenia necesară? Sau crede cineva că pasivitatea și resemnarea vor fi compensate, vezi Doamne, de vreun… miracol?

Experiența romană ne-a arătat că se poate, că sunt aprecieri, recunoașteri și așteptări pe măsura prestigiului cultural al Iașului. Dar șansa intrării filmului lui Mihai Mihăescu, pe această cale, a unui Festival organizat de personalități și structuri de propagare culturală ale diasporei românești n-a fost deloc ceva abstract și impersonal. Am întâlnit mulți oameni deschiși la suflet și la minte, români, italieni și de alte neamuri, prezenți la cele două proiecții, de la oameni simpli și inimoși, de pildă fraţii restauratori Claudiu şi Dănuţ Costache de la “L’Antico Moro” din Trastevere, deloc rupți de România, și până la personalități absolut remarcabile și influente în lumea în care trăiesc, începând chiar cu doamnele Cătălina Diaconu, directorul Festivalului, şi Mioara Moraru, preşedinta Asociaţiei Propatria, sau Valeriu Barbu, animatorul unui Cenaclu romănesc, şi Cristian Biru, la lansarea cărţii căruia, “Curs minor de metaforă”, unii dintre noi au asistat. Dialogurile noastre, ale regizorului filmului, alături de Tatiana Grigore și de mine, cu amfitrionii organizatori au continuat încă din prima seară, în prezența Simonei Cecilia Crociani Baglioni și a soțului ei, profesor și istoric, contele Fernando Crociani Baglioni și a gazdelor acelei seri, Vica Farcaș, Magda Elena Aramă și Bianca, fiica sa. Același climat de prietenie și elevație și în casa Elenei și a lui Eduard Dascălu. În ultima mea seară la Roma (ceilalți mai rămâneau două zile acolo) surpriza a fost invitația, căreia i-am răspuns alături de Mihai Mihăescu, de face o vizită familiei italo-române a contelui Valentino Orsolini Cencelli, căsătorit cu actrița româncă Andra, mama a doi copii frumoși și foarte cuminți, Eugenia și Alberto: o vastă locuință nobiliară, plină de tablouri din colecția de artă a cuplului și o cină – dialog alături de încă alți câțiva români, Iulia Bolea și cealaltă fiică a sa, Oana, traducătoarea Tatiana Ciobanu și soțul ei, Vitalie. O seară în cursul căreia s-a vorbit mult despre România și Italia, despre schimburile culturale între cele două țări, încheiată cu o proiecție privată a filmului și conversații despre relația acestuia cu romanul lui Eliade. Și cum aș putea să închei fără să-i amintesc aici și pe ceilalți ieșeni din grupul nostru la Roma, Tudor și Irina Ostafie, Crina și Cristina Iacomi și, last but not least, Cătălin Muscalu, „cameramanul” nostru la toate momentele sejurului activ în Cetatea Eternă? Dar câte alte nume n-ar fi încă de amintit, lăsate acum deoparte din simple limite de spaţiu.

Este vreo „Morală” de tras, de dedus, din „aventura” narată mai sus? Da, una simplă ca formulare: Iașul și ieșenii trebuie să îndrăznească!

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic şi istoric literar

Sursa: Ziarul de Iaşi
Mai multe poze pot fi vizionate aici.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

În data de 30 octombrie, la Accademia di Romania din Roma, a avut loc întâlnirea Ministrului delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni Maria Ligor cu membrii diasporei române. La întrevedere a fost de asemenea prezent și Ambasadorul României în Italia E.S. Domnul George Gabriel Bologan. Cea mai mare parte a evenimentului a fost dedicată întrebărilor reprezentanților mediului asociativ, printre temele abordate s-au numărat organizarea secțiilor electorale din străinătate și programele desfășurate pentru diasporă precum “Diaspora Start-Up” pentru a încuraja reîntoarcerea românilor în Țară și stimula investițiile. Asociația Dacia a reamintit că nu există două diaspore, cea românească și cea basarabeană, ci una singură și își exprimă năzuința ca centenarul Unirii să regăseacă românii uniți într-o singură Țară. De altfel Ministrul a ținut să sublinieze că o bună parte din proiectele DRP au fost/sunt dezvoltate și în Republica Moldova și că toate proiectele adresate românilor din afara hotarelor sunt deopotrivă deschise și românilor basarabeni.

Asociația Dacia




luni, 19 septembrie 2016

Dorim să-i aducem omagiu Doamnei Eugenia Bulat, poetă şi patriotă, membru de onoare a Asociaţiei Dacia, care împlineşte astăzi vârsta de 60 de ani. Să ne trăiţi în fericire şi sănătate şi să ne bucuraţi şi mângaiaţi inimele cu cântecul dumnevoastră!
Eugenia Bulat s-a născut la 19 septembrie 1956 în comuna Sadova, regiunea Ungheni, Basarabia, acum R. Moldova. Şi-a urmat studiile la Universitatea de Stat din Chişinău şi la Universitatea Pedagogică “Ion Creangă” din ace-laşi oraş. A lucrat în calitate de profesor, jurnalist, editor. A fondat cenaclul literar “Iulia Hasdeu” şi revista “Clipa siderală”, publicaţie de cultură care aduna cele mai inalte constiinte, inteligente si tinere promisiuni literare, sprijinită de Institutul Cultural Român din Bucureşti. Este membru al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova şi din România.
Doamna Bulat este o luptătoare în viaţă şi în poezie, care nu a renunţat niciodată la proclamarea adevărului, la acuzarea cu vehemenţă a dezbinării între Patrie şi partea ei din Est, visând cu pasiune la reunire, folosind arma tare şi curată a poeziei. Poezia ca armă dar şi ca vehicol a unei interiorităţi profund legată de istoria ţării sale şi a poporului său, a cărui soartă de exil însăşi poeta a împartăşit-o, aflndu-se din 2007 la Venetia. Dar prin firea ei angajată transformă această experienţă in "exil militant" şi în 2008 publică volumul de poezii „Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est” ("Venezia ti fu data … ovvero diario di una latitante dell’Est ”), o despărţire temporană de "bacaricadele românităţii" este un prilej de a se regăsi călătorind îndărăt spre sine
(…) Arta adevărată, poezia adevărată este cea care unește. Ea este cea care exprimă adevărul, chiar dacă acest adevăr este dureros. Poezia este, în sine, un cutremur interior și mi se pare relevantă coincidența dintre cutremurul natural, produs în aceste zile în Italia, cutremurul social care s-a produs, de asemenea, în aceste zile în Republica Moldova și cutremurul poetic care se cuprinde în această carte. Dacă poezia nu exprimă adevărul, atunci subiectul în sine al discuției asupra acesteia nu există, or poezia Eugeniei Bulat exprimă adevărul. „Acord final” este plânsul Eugeniei Bulat, bocetul ei asupra a tot ce se întâmplă în Basarabia astăzi.
Iurie BOJONCĂ (la „Veneția ca un dat”, 2008).

Din viitoarea sa antologie ”Ce facem noi cu două mari tristeţi. Poeme de pe Valea Plângerii” Ed. ARC

Geneză
Vin nu de azi şi nu de ieri spre voi,
prin ani vin, de demult şi de departe,
căci spaţiul ce-şi face loc în noi,
aievea doar, se pare, ne desparte.

În glasul meu eu glasul mamei cânt, -
din trupul ei narcişii dau în floare…
și palma mea e-o brazdă de pământ
tăiată de bunicul în brăzdare.

Doi ochi căprui de lacrima prea grea
bunica mi i-a dat să văd prin ei:
puţin a dovedit să vadă ea,
plecând în humă doar la doăşitrei...

Iar sufletu-mi de dor şi melodii
a fost ţesut din doinele codrene,
și-au încăput în el livezi şi vii
din preajma vetrei mele sadovene.

Au încăput ţăranii plini de har,
de haz, de-nţelepciune ţi răbdare,
pădurile de tei şi de stejar
ce satu-mi străjuiesc din zare-n zare.

Mi-a dăruit fiinţa cu fior
izvorul cu ulucul lui de piatră,
un scrânciob mi-a dat aripi ca să zbor
în zi de Paşti rotindu-mă la vatră.

Coşbuc şi Creangă, Goga, Eminescu
mi-au dăruit simţirea lor curată,
m-au învăţat să fiu şi să iubescu
latinitatea-n țară întrupată.

Vin nu de azi şi nu de ieri spre voi,
cu ochi-n stele, talpa în ţărâne,
cu spaţiul ce-şi face loc în noi
și punte e spre țara cea de mâine.
***


joi, 1 septembrie 2016

Ca în fiecare an Ziua Limbii Române a fost sărbătorită azi și de către românii din diaspora de la Roma. Asociația Dacia a participat cu această ocazie la „Parcul cu cărți” organizat în capitala italiană, duminica 28 august, împreună cu alte asociații precum Cenaclul „Strigătul Diasporei”, Asociatia „Ulpia Traiana Romana”, „Identitatea Românească”, Asociatia „Il Mondo Blu”, „Antica Dacia” și „Alianța Românilor. O inițiativă care a văzut expoziția în aer liber a sute de volume în limba română ce au putut fi luate în împrumut de către participanți. Preotul Serafim de la Biserica românească greco-catolică, un neobosit promotor al culturii române la Roma, a binecuvântat evenimentul, după care a urmat un recital de poezii, muzică și bucate tradiționale românești.
De asemenea și noi de la Asociația Dacia ne-am alăturat inițiativei, plecată din sânul diasporei unioniste, pentru a duce mesajul de frație dintre cele două maluri de Prut printr-un simbolic ulcior al Unirii. 

Câteva zile în urmă Ambasadorul SUA în Republica Moldova J. Pettit a afirmat în cadrul unei emisiuni că Unirea cu România nu ar fi o alegere practică și convenabilă și că SUA susține independența Republicii Moldova. Dincolo de bucuria care această delarație ar putea suscita în rândul unor stataliști, fiindcă nu toate țările din lume au "prilejul" de a-și vedea "suveranitatea" apărată de două puteri mondiale, ne-am putea întreba cât de legitime sunt aceste afirmații asupra viitorului unei Țări date de reprezentantul unui Stat străin. Răspunsul indirect dar clar al președintelui Timofti nu s-a lăsat așteptat, în prelegerea ținută la Academia de Științe tocmai cu prilejul Zilei Limbii Române acesta a afirmat: "Sunt  român, la fel cum au fost, părinții, buneii mei și tot neamul care trăiește pe acest pământ. Să însușim și să acceptăm odată pentru totdeauna acest adevăr și să ne căutăm de alte lucruri, care necesită efort și concentrare. Lupta absurdă împotriva evidenței, împotriva adevărului nicicând nu a avut sorți de izbândă. Ea doar mistuie puterea ziditoare de care este atâta nevoie în alte sfere ale vieții noastre."


O zi emblematică așadar cea de azi care ne reamintește importanța păstrării identității noastre și faptul că cele două State românești, unite prin limbă, istorie și cultură sunt încă divizate de ore în șir de așteptare în vamă și de o gloată de politicieni de pe ambele maluri ale Prutului care nu fac interesul Neamului. Noi trăim unirea în suflet, în tărâmul limbii și tradițiilor noastre dar avem nevoie și de o Țară reală care să re-aducă acasă pe fii săi.
Limba română este patria pe care o purtăm mereu înlăuntru, oriunde am merge. Prin urmare, să o păstrăm cu dragoste și respect și să o transmitem mai departe cu mândrie copiilor noștri.



vineri, 19 august 2016


Antoine de Saint-Exupéry, autorul cărții Citadela și Micul Prinț, pilot al aviației franceze în cele două mari războaie mondiale, e și cel care a scris următoarea rugăciune, intitulată ”Pas cu pas”. În această rugăciune autorul invocă ajutorul divin pentru a învăța a fi și a rămâne fidel în lucrurile mici, care la urma urmei sunt și cele care ne pregătesc pentru lucrurile mari.



Textul original

Seigneur, apprends-moi l’art des petits pas.
Je ne demande pas de miracles ni de visions,
Mais je demande la force pour le quotidien !
Rends-moi attentif et inventif pour saisir
Au bon moment les connaissances et expériences
Qui me touchent particulièrement.

Affermis mes choix
Dans la répartition de mon temps.
Donne-moi de sentir ce qui est essentiel
Et ce qui est secondaire.
Je demande la force, la maîtrise de soi et la mesure,
Que je ne me laisse pas emporter par la vie,
Mais que j’organise avec sagesse
Le déroulement de la journée.

Aide-moi à faire face aussi bien que possible
A l’immédiat et à reconnaître l’heure présente
Comme la plus importante.
Donne-moi de reconnaître avec lucidité
Que la vie s’accompagne de difficultés, d’échecs,
Qui sont occasions de croître et de mûrir.

Fais de moi un homme capable de rejoindre
Ceux qui gisent au fond.
Donne-moi non pas ce que je souhaite,
Mais ce dont j’ai besoin.

Apprends-moi l’art des petits pas!


Traducerea în limba română

„Doamne, nu cer minuni şi miraje, ci dă-mi putere în fiecare zi. Învaţă-mă să fac paşi mici. Fă-mă să fiu atent şi inventiv, ca în zilele săptămânilor să mă opresc la experienţe şi descoperiri care m-au captivat. Învaţă-mă corect să împart timpul meu, să cunosc ce este prioritar şi ce este secundar.

Cer de la Tine să mă înveţi cum să-mi plănuiesc parcursul zilei, să am timp ca să mă mă bucur de frumuseţea artei! Ajută-mă să înţeleg că visele nu ajută, nici cele despre trecut, nici cele despre viitor. Învaţă-mă să fiu aici şi acum, să înteleg că momentul pe care îl trăiesc acum este cel mai important.

Izbăveşte-mă de convingerea naivă că totul în viaţă trebuie să fie neted. Dăruieşte-mi o conştientizare clară că înfrângerile, căderile şi dificultăţile sunt o parte a vieţii, datorită cărora creştem şi ne facem înţelepţi. Aminteşte-mi că inima deseori se contrează cu raţiunea. Trimite-mi în momentul potrivit pe cineva care îmi va spune în faţă adevărul, dar să-mi spună cu dragoste.

Eu ştiu că multe probleme se rezolvă dacă nu facem nimic, deci învaţă-mă să am răbdare. Ştii cât de tare avem nevoie de prietenie. Învredniceşte-mă să am acest dar minunat. Dăruieşte-mi fantezie bogată, ca în momentul şi locul potrivit să dăruiesc căldura necesară.

Fă-mă om care să ajungă la acei de „jos”. Scapă-mă de frica să pierd ceva în viaţă. Dăruieşte-mi ceea ce mi-i de folos, nu ceea ce doresc eu. Învaţă-mă arta pașilor mici !”

marți, 28 iunie 2016

Astăzi comemorăm ziua de 28 iunie 1940, 76 de ani în urmă avea început holocaustul împotriva poporului român. Pe 26 iunie 1940, la ora 22:00, Comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie și „transferul” părții de nord a Bucovinei și Ținutului Herța către Uniunea Sovietică. Textul ultimatumului de pe 26 iunie afirma în mod mincinos că Basarabia era populată în principal cu ucrainieni: „În anul 1918, România, folosindu-se de slăbiciunea militară a Rusiei, a desfăcut de la Uniunea Sovietică (Rusia) o parte din teritoriul ei, Basarabia, călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica Sovietică Ucraineană.”.
Pe 22 iunie 1940, cu doar câteva zile mai înainte ca URSS să-și prezinte ultimatumul, Franța capitulase, iar Regatul Unit își retrăsese ultimele trupe din Europa, ceea ce făcea ca toate garanțiile de securitate date României de cele două puteri vestice să-și piardă orice valoare. Pe 2 iunie, Germania informase România că, pentru a beneficia de garanții de securitate din partea Reichului, guvernul de la București trebuia să ia în considerație negocieri prealabile cu Uniunea Sovietică.  Ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop, a fost informat de partea sovietică de intențiile sale cu privire la Basarabia și Bucovina pe 24 iunie. Ribbentrop s-a arătat îngrijorat mai mult de soarta celor aproximativ 100.000 de etnici germani din Basarabia. De asemenea, Ribbentrop s-a arătat uimit de pretențiile sovietice în ceea ce privește Bucovina, (acest teritoriu nu fusese menționat în niciun fel în protocolul secret al pactului sovieto-german de neagresiune). Dintre toți aliații regionali cu care România avea tratate de cooperare militară, doar Turcia a răspuns că este gata să-și ofere sprijinul în cazul unei agresiuni militare sovietice.

Al doilea ultimatum sovietic de pe 27 iulie a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în patru zile. Decizia de acceptare a ultimatului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare”) din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27 – 28 iunie 1940. Rezultatul votului a fost următorul: 6 voturi pentru respingerea ultimatumului (Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, Nicolae Iorga, Traian Pop, Ernest Urdăreanu), 20 pentru acceptarea sa și o abținere. A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică. Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.
În zilele următoare, în localitățile mai importante și în unele din gările unde se adunau refugiații pentru evacuare au avut loc incidente antiromânești și prosovietice, în care grupuri de tineri fanatizați au atacat, despuiat, bătut sau omorât preoți, intelectuali, soldați români separați de unitate, persoane civile în curs de evacuare. Totuși, acești tineri fanatizați reprezentau o picătură minusculă în totalul populației evreiești din Basarabia și Bucovina de nord, care totaliza circa 270 000 de oameni.

Cedările teritoriale din anul 1940 au produs o amărăciune profundă și resentimente în rândul populației românești și a grăbit scăderea popularității regimului regelui Carol al II-lea. El a abdicat și a părăsit țara, lăsând drum liber formării unui guvern al generalului Ion Antonescu și al Gărzii de Fier. Dorința de eliberare a teritoriilor pierdute în 1940 a fost factorul decisiv care a dus la intrarea României în luptele celui de-al doilea război mondial de partea Axei împotriva Uniunii Sovietice.
În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovineiau fost alipite la RSS Ucrainiană
Doar o mică parte din populație a reușit să se refugieze în România, pentru majoritatea celor rămași urmau vremuri de suferințe cumplite. Întâi a fost primul val de deportări din 1941, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost deportați 24.360 de oameni. Apoi a urmat al doilea și cel mai mare val în noaptea din 6-7 iulie 1949 în care au fost ridicate și deportate 35.796 de persoane, din care 9864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii (unii erau deportați pentru a doua oară). Nimic părea mai îngrozitor decât să fii luat în noapte de la vatra ta, de la semenii tăi și dus într-o Siberie rece și pustie însă pe cei rămași la baștină îi păștea un rău chiar mai mare, foametea organizată din 1946 a fost poate cel mai cumplit capitol din viața neamului românesc alături de deportări. Anul 1946 fusese destul de secetos, țăranii moldoveni ar fi avut destulă hrană ca să poată trece anul dar nu le-a fost dat pentru că indiferent de recolta obţinută, agricultorii erau obligaţi să predea la stat cotele de cereale impuse - aşa-numita postavka (grâu, floarea-soarelui, cartofi, soia, carne, ouă, lapte, brânză şi lână). Pentru neexecutarea acestei obligaţiuni ţăranul risca, cel puţin, o amendă şi confiscarea celor datorate, iar în cazul opunerii rezistenţei - ani grei de lagăr. În consecinţă, au apărut primele semne de foamete, care însă nu au fost luate în serios de conducerea RSS Moldovenească. Problema s-a agravat la începutul, dar mai ales, la mijlocul iernii anului 1947, când mai toată populaţia RSSM suferea de foamete, iar o bună parte, de distrofie. Statisticile oficiale arată că peste 300.000 de oameni şi-au pierdut viaţa din cauza foametei în Basarabia, într-un singur an. Autoritățile Sovietice erau informate de cum stăteau lucrurile însă starea aceasta făcea parte dintr-un plan "mai înalt": distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii şi netezirea drumului către colectivizare, convingerea popolației că colhozul era unica cale de scăpare.
Crimele fizice perpetrate au fost alăturate celor spirituale, nu mai puțin grave, iar consecințele acestora le resimțim și astăzi. Eliminarea treptată a limbii române și înlocuirea sa cu așa zisa limbă moldovenească cu grafie chirilică, eliminarea culturii românești din școli și distrugerea credinței prin închiderea bisericilor și persecutarea creștinilor sunt mijloacele malefice prin care s-a încercat ștergerea conștiinței unui neam. Comunismul prin Uniunea Sovietică și mai apoi prin răspândirea sa în toată România a avut drept scop ditrugerea unui popor care a supravețuit doar datorită tradițiilor sale milenare, limbii și credinței nestrămutate.
Astăzi dorim să aducem un omagiu tuturor celor care au căzut sub secerea nemiloasă. Dumnezeu să-i aibă în paza sa iar noi să le păstrăm mereu memoria.



joi, 19 mai 2016

Cu ocazia anualului eveniment din capitala italiană denumit ”Festa dei popoli”care adună comunitățile de imigranți din Roma, într-un festival dedicat specificităților culturale ale fiecărui popor, românii s-au putut bucura, dacă e să ne uităm la jumătatea plină a paharului, și de această dată de două standuri, cel al României și cel al Republicii Moldova. La un moment dat partecipații celor două standuri românești, amplasate pe margini opuse ale Piaței San Giovanni, și-au dat întâlnire la jumătate de drum cântând  "hai să dăm mână cu mână cei cu inima română", scandând ”Unire” și expunând Actul Unirii dintre Basarabia și Regatul României semnat la 27 Martie 1918. Printre partecinpanții la eveniment s-au numărat și Asociația Dacia împreună cu Ansamblul Arțăraș, ale căror fotografii pot fi vizionate aici.





marți, 10 mai 2016

Questa Domenica, 8 maggio, a Roma si è svolta la marcia per la vita giunta già alla sua VI edizione. Anche quest'anno migliaia di persone sono giunte da tutto il mondo per dire un forte Sì incondizionato alla vita. Germania, Polonia, Belgio, Romania, Francia sono solo alcuni dei paesi rappresentati al corteo colorato che ha preso il via da Piazza Bocca della Verità per arrivare in Piazza San Pietro dove Papa Francesco ha rivolto un saluto ai partecipanti. Molte le congregazioni religiose ma soprattutto moltissime famiglie e giovani segno della nascita di una nuova cultura di accoglienza della vita come dono supremo, di una forte presa di coscienza rispetto al passato e della consapevolezza che non tutto ciò che è permesso dalla legge è legittimo. Un fronte, quello pro-vita, che sta prendendo sempre più ampiezza anche se sembra avere ancora pochissima voce sulla scena pubblica e nei media, basta pensare che la maggior parte delle più note testate giornalistiche non ha speso nemmeno un rigo per parlare dell'evento. Non è un caso che la Marcia si sia svolta proprio il giorno della Festa della Mamma, essa vuole essere un omaggio alle donne che per loro natura accolgono la vita, è un invito a costruire una società che alle donne sole ed in difficoltà non offra l'aborto come soluzione ma tante braccia pronte a dare sostegno e coraggio. La nostra associazione ha voluto essere presente assieme a molte altre perché la difesa ed il rispetto della vita dal concepimento fino alla sua naturale conclusione è uno dei valori che ci appartengono e che vogliamo promuovere. Perché laddove crolla il diritto supremo vengono meno anche tutti gli altri. 


Duminica aceasta, 8 mai, la Roma a avut loc Marșul pentru Viață ajuns deja la ediația VI. Și anul acesta mii de oameni au venit din toată lumea pentru a spune un "Da" necondiționat vieții. Germania, Belgia, Polonia, România, Franța sunt doar câteva din țările reprezentate la manifestația 
colorată care a plecat din Piazza Bocca della Verità pentru a ajunge în Piazza San Pietro unde Papa Francisc a adus un cuvânt de salut tuturor participanților. Multe au fost congregațiile religioase prezente dar mai ales multe familii și tineri semn că se naște o cultură nouă de primire a vieții ca dar suprem, se conștientizează mai mult față de trecut și se sesizează faptul că nu tot ce este permis de lege este legitim. Un front, cel pro-viață, care capătă o amploare din ce în ce mai mare chiar dacă pare a avea foarte puțină voce pe scena publică și în media, e suficient să ne gândim că majoritatea celor mai cunoscute ziare nu au dedicat nici un rând evenimentului. Nu este cazual faptul că Marșul a avut loc chiar de Ziua Mamei în Italia și alte țări din lume, el vrea să fie un omagiu femeilor care prin natura lor primesc viața și vrea să fie un îndemn spre construirea unei societăți care să nu ofere femeilor singure și în dificultate avortul ca soluție ci multe brațe gata să le dea susținere și curaj. Asociația noastră a dorit să fie prezentă, alături de multe altele, și anul acesta pentru că apărarea și respectul vieții de la concepere până la sfârșitul său natural este una dintre valorile care ne aparțin și pe care le promovăm. Pentru că dacă cade dreptul suprem celelalte nu-și mai au rostul. 

As. Dacia




sâmbătă, 7 mai 2016

Duminica aceasta, 8 mai, As. Dacia va participa, precum anul trecut, la Marșul pentru Viață care va avea loc la Roma la orele 9 (Piazza Bocca della Verità). Pentru că viața este o valoare sacră și universală și trebuie ocrotită de la concepere până la sfârșitul său natural. Veniți cu noi să aducem susținerea comunității românești acestei inițiative importante, ne vedem în piață sub tricolor!

Questa domenica, 8 maggio, alla Marcia per la Vita sarà presente, come l'anno scorso, anche la nostra associazione, per dire sì alla vita perché essa deve prevalere sempre sulle ragioni economiche, sugli interessi meschini e di circostanza. Perché la libertà degli uni non possa prevaricare sulla vita di altri qualsiasi cosa un'ideologia relativista dica. Venite con noi per celebrare insieme la Vita nella meravigliosa cornice romana. Domenica, ore 9 in Piazza Bocca della Verità.


Di seguito il comunicato degli organizzatori:

Con la Marcia per la Vita intendiamo:

affermare la sacralità della vita umana e perciò la sua assoluta intangibilità dal concepimento alla morte naturale, senza alcuna eccezione, alcuna condizione, alcun compromesso;

combattere contro qualsiasi atto volto a sopprimere la vita umana innocente o ledere la sua dignità incondizionata e inalienabile.

Per questo:

chiamiamo a raccolta tutti gli uomini di buona volontà per difendere il diritto alla vita come primo dei principi non negoziabili, iscritti nel cuore e nella ragione di ogni essere umano e -per i cattolici – derivanti anche dalla comune fede in Dio Creatore;

esortiamo ogni difensore della vita a reagire, sul piano politico e culturale, contro ogni normativa contraria alla legge naturale, e contro ogni manipolazione mediatica e culturale che la sostenga. E qualora ci si trovi nella impossibilità politica di abolire tali leggi per mancanza di un consenso popolare sufficiente, ci si impegna a denunciarne pubblicamente l’intrinseca iniquità, che le rende non vincolanti per le coscienze dei singoli.



Pe data de 28 aprilie, în cadrul emisiunii Realitatea TV, tinerii Asociației Dacia au avut ocazia să transmită un mesaj fostului premier Iurie Leancă: viitorul Republicii Moldova trebuie să fie în cadrul României, altă cale nu este practicabilă, iar continuând politica de înstrăinare și de vecinătate sceptică față de București nu face decât să ducă mai departe opera de dezrădăcinare a basarabenilor începută de sovietici. Unirea va fi, în opinia asociației Dacia și mișcării unioniste, însă politicienii care sunt detașați de realitatea statului și voința poporului sunt destinați disparițiii de pe scena politică.

min. 6:30 - 12

miercuri, 27 aprilie 2016

La 24 aprilie la Roma a avut loc lansarea cărții  semnată de Valentina Varvara Corcodel,  „Cristale de memorie”, eveniment organizat de către Asociația „Dacia" la care au fost prezenți: secretarul I al Ambasadei R. Moldova, Nicoleta Croitoru Bantea, reprezentanta Acțiunii Platforma 2012, Alina Ieremciuc, președinta Asociației „Propatria”, Mioara Moraru, membrii Cenaclului literar român - poeții Nicu Narcis Anton, Vasilica Cojocaru și Zîna Azamfiricăi. Duminica Floriilor, zi  în care comunitatea românilor din Italia își lua rămas bun de la Ambasadoarea României, ES  Dana Manuela Constantinescu, care după trei ani de misiune urmează să plece în Bosnia Herțegovina a fost zi încărcată de emoții și trăiri deosebite după călduroasa recepție de la Ambasada României a avut loc prezentarea cărții care a găzduit (și zguduit) români de pe cele doua maluri ale Prutului și prietenii lor italieni, printre care oaspetele de onoare al evenimentului, poetul Francesco Baldassi. Domnia Sa este și protagonistul primei colaborări literare a Valentinei Corcodel în calitate de traducătoare a două volume de versuri ale poetului Baldassi în limba română. Valentina Corcodel este la a doua sa lucrare dedicată temei deportărilor staliniste din Basarabia, prima  fiind romanul - cronică „Rocada destinelor”, 2011. „Cristale de memorie”, o culegere bine închegată de mărturii ale deportaților și rudelor acestora care, după spusele autoarei, redau zbuciumul, fierberea, dimensiunea existenței noastre pe tărâmul patimilor. Intenția autoarei  fiind cea de a rupe tăcerea, pentru a-i reabilita pe deplin pe suferinzii deportărilor, pentru a nu da uitării milioanele de oameni de bună credință, care odihnesc onest speranțele proprii și pentru a cere punerea Legii in capul mesei.
Cartea conține mărturii ale oamenilor de rând, dar și povestiri despre unele personalități care au trecut prin calvarul Gulagului: omul politic Pantelimon Halippa, scriitorul Nicolae Costenco, cântăreața Nina Crulicovschi, pictorul Mihai Bețianu. Este emblematică selecția  și lecturarea de către grupul de inițiativă a tinerilor a unor fragmente înmănuncheate într-un  text bine structurat, construit din istorisirile mai multor deportați, o mărturie comuna în care predomină speranța, iertarea, iubirea aproapelui și puterea nebiruită a credinței.
Felicia Guțu, strănepoată de deportați, aflându-se de mai mulți ani în Italia, a vorbit pentru publicul italian despre suferințele străbuneilor săi in Siberia provocând efectul traducerii a însăși simțirii în limba italiană. La rîndul său,  Liuba Marian a comparat  cartea ”Cristale de memorie” cu o Casă Mare a Neamului. Iar Nicu Narcis Anton, reprezentant al Cenaclului literar român, a selectat  fragmentele care l-au impresionat cel mai mult, în special istorisirile celor deportați în mai multe rânduri, exprimându-și admirația și prețuirea pentru munca titanică depusă de către autoare. Lidia Bolfosu, coordonatoarea Ansamblului Arțăraș, s-a referit  la obiceiurile și tradițilie păstrate de cei prigoniți, precum și la creația literară din surghiun, dând citire unui cântec de leagăn păstrat cu grijă de către Teodor Sârbu, născut in Siberia. Elena Ifrim  a citit poezia ”Năpasta neamului”, scrisă de către Maria Răzmeriță-Ciobanu din Căpriana; Claudia Lupașcu a elucidat tema scrisorilor - doar două  într-un an, atâtea erau permise -  expediate din surghiun. Maria Crăciun a interpretat cântecul „Sunt suflet din sufletul neamului meu”,  mărturisind că a aflat multe lucruri necunoscute de românii din România privind soarta basarabenilor deportați.

Interpretul  gorjean de muzică populară, Marius Petrișor, ne-a recitat poezia sa „Prea des uităm cine suntem” și a cântat doina „Tudore din Vladimir”. În incheiere, a fost  dedicat un gând special scriitorului basarabean Nicolae Costenco, deportat din motivul că s-a opus rusificării  și ”exilării” din viața publică a  limbii române, facându-se apelul ca noi, cei aflați departe de casă, să nu uităm de sacrificiul înaintașilor noștri  pentru limba și identitatea română din Basarabia și să ne păstrăm identitatea națională oriunde ne-am  afla. De asemenea, s-a dat citire poeziei lui Francesco Baldassi, “Vagabondul,” pe care am considerat-o apropiată spiritului cărții Valentinei Corcodel care din mărturisirile, scrisorile, fotografiile, cântările, poeziile de dor, de jale, de credință și speranță ale celor mai frumoși fii ai românilor basarabeni a reușit să ne salveze aceste cristale de memorie.

Vagabond în universul gândului
culeg toată greutatea vieții.
Dar tu amintește-ți, iubito:
numai pentru tine astazi mă pornesc
să cuceresc constelațiile
pentru a-ți indica inima unei stele
locuită de copilăria vieții
Și cometă voi ficând am să dilatez hotarele
la limita cosmului
navigând în spațiul dezgropat
al fericirii.
Francesco BALDASSI

În timp ce Occidentul a făcut pași concreți spre elucidarea  temei crimelor fascismului, decretînd în 2005, printr-o rezoluție a Națiunilor Unite, Ziua Memoriei pe 27 ianuarie,  cu ocazia aniversării a 60-a de la eliberarea deținuților din lagărele de concentrare de către armata sovietică, o Zi a Memoriei victimelor sistemului totalitar sovietic încă nu a fost instituită.  Ar fi binevenit un proiect comun al României și R. Moldova pentru comemorarea victimelor deportărilor staliniste și ale pușcăriilor comuniste.Ne exprimăm toată recunoștința  față de scriitoarea Valentina Varvara Corcodel pentru munca depusă pe altarul neuitării  și pentru că ne-a reunit încă o dată lângă focul viu al Memoriei, focul din vatră al neamului nostru.
Tatiana Ciobanu

“Duminica Floriilor, în inima Romei, nu putea fi sărbătorită mai frumos. Doamna Varvara-Valentina Corcodel a venit  la Roma cu o minunată  carte, prin care a adus un omagiu victimelor totalitarismului comunist, în special deportaților. Cristalele ei de memorie ne-au răvășit sufletul, ne-au umezit ochii, ne-au reamintit că nu avem voie să uitam. Sincere mulțumiri doamnei Corcodel pentru munca titanică și dăruirea sa întru nemurirea unor destine zdrobite de tăvălugul unui regim bestial. Grație strădaniei sale urmașii noștri vor cunoaste adevărata istorie - tragică -  a neamului nostru. Mulțumiri tuturor participanților, români frumoși de pe ambele maluri ale Prutului, dar și italieni receptivi la suferința aproapelui, cu care am petrecut încă o duminică de suflet, în frumoasa familie a diasporei unioniste de la Roma.”
Victoria Vremeș - Grosu