”SĂRMAna de pe Prut” - proiecție film documentar [recenzie]

Vineri, 11 decembrie, în frumoasa cornișă oferită de centrul istoric al Romei, în Sala Laurentina a Parohiei San Lorenzo in Lucina, a avut loc, în prezența producătorului și directorului OWH Studio Virgiliu Mărgineanu, proiecția documentarului ”SĂRMAna de pe Prut” a regizoarei Leontina Vătămanu. 

După inițialele salutări de rigoare din partea asociației Dacia s-a trecut la introducerea filmului cu o rapidă descriere a carierei și filmografiei regizoarei Leontina Vătămanu care are la activ filme precum Capcana, Satul în oglindă, Te iubesc: Ion și Doina și multe altele. Apoi Virgiliu Mărgineanu a prezentat documentarul, fiind implicat în prima peroană în filmări, și a vorbit despre mediul nu tocmai propice la ora actuală pentru artiștii din Republica Moldova în a face cultură subliniind cum deseori în mediul rural multe persoane rămân excluse de la viața culturală cinematografică. În pofida condițiilor nu tocmai facile, totuși, dumnealui ne-a descris proiectul cinematografic de succes din Chișinău reprezentat de Festivalul internațional de film documentar - Cronograf. Drept surpriză pentru mulți dintre invitații din partea dreaptă a Prutului care nu au cunoscut încă Basarabia, producătorul a oferit un scurt video de prezentare a orașului Chișinău, semnat de aceeași Leontina Vătămanu, care a fost foarte apreciat de public. 

”SĂRMAna de pe Prut”  a fost filmat în 2010 atunci când Executivul de la Chișinău a decis scoaterea sârmei ghimpate care delimita vechea graniță a URSS-ului cu România și care la 20 de ani de la căderea Uniunii Sovietice și a Zidului Berlinului încă a rămas neclintită. Documentarul are meritul de a urmări etapele demontării gardului de sârmă ghimpată, moment istoric încărcat de semnificație pentru ceea ce înseamnă granița româno-română de pe Prut, povestind totodată cum aceasta și-a lăsat semnul nu doar în gospodăriile celor care trăiesc în aproprierea Prutului dar și în viețile oamenilor ale căror familii au fost despărțite de această graniță. Titlul documentarului reprezintă un joc între cuvintele ”sârmă”, cu referire la sârma ghimpată de pe Prut și ”sărmana”, o aluzie la sărmana Basarabie.

La sfârșitul documentarului numeroase au fost reflecțiile și intrebările oaspeților într-un dialog cu dl Virgiliu Mărgineanu. 

Evenimentul s-a conclus amintindu-l pe Efim Tarlapan, unul dintre cei mai mari scriitori în limba română de epigrame trecut la cele veșnice de curând.

Asociația Dacia

Venerdì, 11 dicembre, nella bella cornice offerta dal centro storico di Roma, nella Sala Laurentina della Parrocchia di San Lorenzo in Lucina, si è svolta, in presenza del produttore e direttore  di OWH Studio Virgiliu Margineanu, la proiezione del film "SARMAna sul Prut" della regista Leontina Vatamanu. 

In seguito ai saluti iniziali dell'associazione Dacia si è passati all'introduzione del film con una rapida descrizione della carriera e filmografia della regista Leontina Vatamanu che ha all'attivo film come Capcana (La trappola), Satul in oglinda (Il paese nello specchio), Te iubesc: Ion si Doina (Ti amo: Ion e Doina) e molti altri. A seguire Virgiliu Margineanu ha presentato il documentario, essendo implicato direttamente nella sua realizzazione, e ha parlato dell'ambiente poco favorevole in Republica Moldova per fare cultura, sottolineando come spesso nelle zone rurali molte persone rimangano escluse dalla vita culturale cinematografica. Nonostante le condizioni non molto facili, tuttavia, egli ci ha descritto il progetto cinematografico di successo di Chisinau rappresentato dal Festival internazionale del documentario - Cronograf. Come sorpresa per molti degli invitati della parte destra del Prut, che non hanno conosciuto ancora la Bessarabia, ha offerto un breve video di presentazione di Chisinau firmato sempre dalla stessa regista che è stato molto apprezzato dal pubblico.

"SARMAna sul Prut" è stato girato nel 2010 quando l'Esecutivo di Chisinau ha deciso la rimozione del filo spinato che delimitava il vecchio confine dell'URSS con la Romania e che a 20 anni dalla caduta dell'Unione Sovietica era rimasto integro. 

Il documentario ha il merito di seguire le fasi della rimozione del filo spinato, momento storico e pieno di significato per quello che riguarda il confine romeno-romeno sul Prut, raccontando come il filo spinato ha lasciato il segno non solo nelle tenute di quelli che abitano nei pressi del Prut ma anche nelle vite di quelle persone le cui famiglie sono state divise da questo confine. Il titolo rappresenta un gioco tra la parola "sarma" (filo spinato) e "sarmana" (povera) allusione alla povera Bessarabia.

Alla fine del documentario numerose sono state le riflessioni e le domande degli ospiti in dialogo con Virgiuliu Margineanu.

L'evento si è concluso con una commemorazione di Efim Tarlapan, uno dei più grandi scrittori di lingua romena di epigrammi che ci ha lasciati di recente.

Associazione Dacia

Continuă

Nicolae Bujin [In memoriam]

Odata cu caderea României în mâinile comunistilor nu au fost puține cazurile opozanților politici care au reușit să se refugieze în străinătate. Printre aceștia se numără și Nicolae Bujin, comandant legionar a cuiburilor din Constanța care a ajuns în exil la Roma. În Italia Nicu Bujin, cum mai era numit, impreuna cu un alt camarad de crez Constantin Papanace, au continuat difuziunea doctrinei legionare prin diferite activități. Aceștia au fondat colecția "Biblioteca Verde" publicată la Editura "Armatolii" sub egida căreia apar astazi 26 de lucrări. Tot la Roma Nicolae Bujin s-a distins prin difuzarea mesajului legionar in rândurile mediulului identitar-tradițional italian, atât prin articole, conferințe cât și prin editarea de cărți. Nicolae Bujin s-a nascut la Salonic la 13 Octombrie 1913 dintr-o familie de aromâni si s-a stins din viață la 14 noiembrie 1999 la Roma, fiind astăzi îngropat în cimitirul a-catolic din Roma, zona Ostiense.

Mai jos un extras din articolul "Il messaggio di Codreanu" publicat in revista RAIDO, anul VI nr. 23:

La storia insegna che gli apostoli di ideali troppo puri spesso non sfuggono al martirio. La loro diversità genera un senso di colpa che si trasforma rapidamente in odio nell'animo di coloro che non sono disposti a seguire la loro strada. E l'odio arma quasi sempre delle mani omicide se gli inquietanti apostoli osano rivolgere dei messaggi di fraternità e di amore anche a nemici ed avversari, che interpretano questo comportamento cristiano come una intollerabile provocazione. Codreanu venne assassinato per questo motivo, ed anche perché egli, attraendo alla sua causa una grande e crescente schiera di giovani, scardinava alla radice il potere di un re corrotto (Carol II) e di una classe politica che non era meno inetta né meno corrotta del sovrano. Molti legionari condivisero la sorte del Capitano. Molti altri caddero prima e dopo combattendo contro il comunismo. 

Continuă

"Te iubesc, Ion și Doina" - proiecție film documentar [recenzie]

Vineri, 30 octombrie, a avut loc la Roma prima proiecție a filmului documentar "Te iubesc, Ion și Doina", în cadrul mai multor proiecții organizate în diferite orașe din lume, în memoria soților Aldea-Teodorovici, care au trecut spre nemurire în noaptea 29/30 Octombrie 1992. 

Inițiativa acestor evenimente de comemorare a fost lansată de către Diaspora unionistă și Blocul unității naționale  și a fost preluată de mai multe asociații și persoane fizice din cadrul diasporei românești din toată lumea. 

Evenimentul de la Roma a fost organizat de Asociația Dacia și a avut loc la Biblioteca Rispoli, o bibliotecă publică din circuitul "Biblioteche di Roma", care de câțiva ani încoace găzduiește Ziua Europeana a Limbilor celebrată de As. Dacia cu diferite inițiative. In sala mică de proiecție s-au adunat circa 30 de spectatori, români de pe ambele maluri de Prut care locuiesc la Roma și prieteni italieni care urmăresc cu drag evenimentele comunității noastre. Am fost  onorați de prezența reprezentantei Ambasadei Republicii Moldova la Roma, doamna Nicoleta Croitoru-Bantea. 

După un scurt cuvânt de introducere și mulțumire Platformei Acțiunea 2012 care a lansat idea, regizoarei Leontina Vatamanu care a depus o muncă enormă și laudabilă și casei de producție OWH în persoana domnului Virgil Mărgineanu care ne-a transmis documentarul și a avut încredere în organizatori, am lăsat ca filmul să aibă cuvântul.

Cele 100 de minute ne-au transportat la înălțimea celor doi mari artiști și ne-au ținut suspendați până la sfârșit. Toți cei prezenți, inclusiv oaspeții de limbă maternă italiană au urmărit cu deosebită atenție și puternică trăire documentarul.

“Cu toți am trăit și am simțit dragostea celor doi titani față de aproape, față de neam. Sacrificiul lor ne responsabilizează, ne întărește si ne obligă să continuăm ceea ce au început Ion si Doina. Da, Basarabia a renăscut prin muzica lor și credem că acesta este chiar mesajul documentarului. Acum depinde numai de noi să terminăm ceea ce au început soții Aldea Teodorovici”, ne-a declarat o tânără din partea dreaptă a Prutului.

"Am reușit să urmăresc bine filmul până la sfârșit și datorită subtitrărilor în limba engleză. Vă mulțumesc din suflet pentru că ne-ați oferit această posibilitate, am înțeles că istoria celor doi este de fapt istoria voastră ca neam, cât de mult ați avut de suferit", ne-a spus o doamnă italiană vizibil emoționată. De altfel mai mulți dintre cei prezenți aveau ochii umezii la sfârșitul proiecției. 

"Astăzi am partecipat la un eveniment emoționant care m-a facut sa trăiesc și să retrăiesc momente unice din istoria neamului nostru. Privind acest documentar inedit am realizat ca fiecare din noi, vorbesc de pământenii noștri, s-ar regăsi cel puțin într-o secvența, într-o fraza, într-un cântec interpretat de ei. Gândul meu pleacă la Cristi, fiul lor care a păstrat genialitatea părinților si simplitatea lor" ,ne-a mărturisit o tânără originară din Republica Moldova.

În concluzie au fost citite mesajele regizoarei Leontina Vătămanu  și a producătorului Virgil Măgureanu care au salutat comunitățile de români moldoveni din toate localitățile unde va fi proiectat documentarul și au transmis dorința ca „filmul să fie o punte spre  acasă care să-i facă mai puternici și mai uniți oriunde ar fi” exprimându- și totodată mulțumirea că “cinematografia și cultura din Republica Moldova își găsesc locul în agenda culturală din Europa și nu numai”.

La final a fost împărțit un colac de sufletul marilor artiști în timp ce toată sala cânta cântecul lor "Răsai". 

În aceste zile în special, Republica Moldova trăiește o criză cumplită sub mai multe aspecte, iar aceste "dealuri mai înalte decât munții" cum ar spune Ion Aldea, să-l aibă domnul în paza sa, ne reamintesc că nu totul este pierdut, că am putut altădată și vom mai putea. Idealul lor, dragostea curată față de țara lor, nu a murit ci mai face suflete și inimi să vibreze în unison. 

Vom avea și noi o zi de Paște, vă iubim. 

Marcela Ciobanu, Asociatia Dacia

Continuă

Proiecție de film la Roma pentru omagierea soților Teodorovici

Cu prilejul aniversăriia 23 de ani de la trecerea în veșnicie a soților Teodorovici, cuplul care în anii 90 a militat cu ardoare pentru unirea Basarabiei cu România, Asociația Dacia vă invită la vizionarea filmului documentar despre viața lor - "Te iubesc, Ion și Doina" o producție Owh studio din 2014 regizat de Leontina Vatamanu. 

Dacă astăzi se învaţă în limba română şi dacă alfabetul latin a fost reintrodus în Basarabia este în parte și meritul lor. Soţii Teodorovici au fost cei care au cântat după 1989 despre Eminescu, ei începând activ propaganda pentru unire şi pentru introducerea limbii române, reușind astfel reintroducerea în cultura basarabeană a Poetului nepereche ca pe o comoară pierdută şi regăsită.

Ion și Doina Teodorovici s-au stins în noaptea de 29/30 octombrie 1992 într-un accident rutier ale cărui circumstanțe rămân și astăzi neclare, precum, de altfel, si disparitiile altor importanți militanți români basarabeni, 

Evenimentul va avea loc pe 30 octombrie la ora 16:30 la Biblioteca Rispoli din Roma. Intrarea este libera.

Continuă

Ziua Limbii Române sărbătorită la Roma - La Giornata della Lingua Romena festeggiata a Roma

Ieri, Duminica 30 august, în parcul Villa Ada din Roma, Asociația Dacia a sărbătorit Ziua Limbii Române printr-un picnic literar însoțit de o expoziție a unei colecții de cărți din Bibioteca Asociației - un eveniment mai puțin schematic la care fiecare participant a putut aduce propria contribuție literară ca omagiu limbii române.

 

Faptul care ne-a surprins cel mai mult este că absolut întamplător ne-am plasat în fața sediului Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun. La un moment dat am observat un tricolor arborat pe clădirea de peste strada din fața Vilei Ada. Mai târziu cineva ne-a observat și ne-a salutat de la balcon, noi la rândul nostru invitându-i să se ni se alăture. Așa l-am avut ca oaspete pe domnul Gheorghe Bratu, membru al Serviciului Administrativ al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, prin intermediul căruia i-am transmis Excelenței Sale Domnului Ambasador Bogdan Tătaru-Cazaban cartea scriitorului basarabean Vitalie Ciobanu “Scribul din gradina fermecată” și cea a lui Marius Lazurcă “Zeul absent”.

Am ținut să subliniem că sărbătorirea Zilei Limbe Române este rezultatul unei lupte a românilor basarabeni petru redobândirea grafiei latine și a denumirii corecte a limbii, este o biruință a latinității de la hotarele de est ale Europei. Printre contribuțiile aduse de participanți fragmentul "Limba și geniul național" de Constantin Stere, poezii a lui Grigore Vieru, cântece tradiționale și altele într-o atmosferă de sărbătoare. O zi care ne-a amintit încă o dată frumusețea și bogăția limbii române și cât este de important să o păstrăm și s-o cultivăm.

Ieri, Domenica 30 agosto, nel parco Villa Ada abbiamo festeggiato, assieme ad una piccola parte della comunità Romena a Roma, la Giornata della Lingua Romena, una festa nazionale che si celebra il 31 agosto sia in Romania che in Repubblica Moldova. Quest'anno abbiamo voluto marcare l'evento attraverso un pic-nic letterario accompagnato dalla mostra di libri dalla Biblioteca dell'Associazione in un contesto più informale in cui ogni partecipante porti il suo contributo letterario come omaggio alla lingua.

Il fatto che ci ha sorpresi è che, del tutto casualmente, ci siamo collocati di fronte all'Ambasciata Romena presso la Santa Sede. Su un balcone di fronte alla Villa abbiamo osservato un tricolore, più tardi qualcuno ci ha salutati e a nostra volta gli abbiamo fatto cenno di scendere. Così abbiamo avuto come ospite il signor Gheorghe Bratu, membro del servizio ammministrativo dell'Ambasciata, attraverso il quale abbiamo trasmesso a Sua Eccellenza, L'Ambasciatore Bogdan Tataru-Cazaban il libro dello scrittore bessarabo Vitalie Ciobanu - "Lo scriba nel giardino incantato" e quello di Marius Lazurca - "Il Dio assente". Abbiamo tenuto a sottolineare che la festa della Giornata della Lingua Romena è il risultato di una lotta dei romeni di Bessarabia per la riconquista della grafia latina e della denominazione corretta della lingua ed è una vittoria della latinità ai confini dell'est dell'Europa.

Roma, 31/08/2015

Continuă

Constantin Stere - Limba și geniul național

C. Stere s-a născut în 1865 în satul Cerepcău (Județul Soroca), a făcut studii secundare la Chișinău și Odesa. Pentru participare la mișcarea narodnicistă a fost deportat pentru trei ani în Siberia. A fost al doilea președinte al Sfatului Țării (2 aprilie - 25 noiembrie 1918), jucând un rol important în Unirea Basarabiei cu România. În 2010 a fost ales membru post-mortem a Academiei Române. 

Pentru ca să poată spune "eu", omul a trebuit întâi să spună "noi", zice W. Wundt.

…Limba unui popor nu este un număr de sunete sau de semne convenționale, ca cele întrebuințate în telegrafie, de care un grup de oameni s-ar fi înțeles să se folosească pentru a desem­na anumite lucruri sau reprezentațiuni; un cuvânt al limbii sale nu este pentru un neam ca o etichetă ce servește pentru a desemna cuprinsul saltarelor dintr-o spiterie, - ci precum stările sufletești se formează, se dezvoltă și se combină, după anumite legi, prin viața sufletească comună, - tot așa, o dată și paralel cu ele, fiecare cuvânt din limba națională e chinuit, e trăit de nea­mul întreg, în viața lui sufletească comună de veacuri și milenii. Astfel fiecare cuvânt al limbii naționale evocă la toți fiii unui neam un convoi întreg de simțiri și reprezentațiuni, cu toate nuanțele, vibrațiunile, în care răsuna bucuriile și dure­rile vieții sufletești comune a atâtor șiruri de generațiuni ce s-au stins înainte de ei; în fiecare cuvânt se rezumă toată isto­ria, istoria neamului, așa cum ea a fost simțită și traită îm­preună; acest cuvânt, care astăzi e legat de o idee sau reprezentațiune, s-a născut în întunericul vremurilor o dată cu zămisli­rea acestei idei însăși sau a reprezentațiunii sufletul comun, a crescut și s-a dezvoltat împreună cu ele, a crescut și s-a dezvol­tat împreună cu tot neamul.

De aceea nici nu se poate traduce într-o limbă străină tot ce e cuprins într-un cuvânt pentru un popor: cuvântul străin va părea mai șters în colorit, mai sărac în cuprins, - el nu este așa înțeles, nu este așa simțit, nu evocă tot ce vibrează în ce­lălalt.

Puteți traduce în vreo limba din lume: mioara-miorița?
Ma brebis, ma petite brebis, - parcă-i dintr-un cîntec pentru copii, sau evocă statuetele de porțelan ale unor berjere, stil ro­coco, alături de un mielușelalb, legat la gât cu o cordeluță roză sau albastră...

Mein Schaf, Schaflein? - E de un sentimentalism dulceag al unei Gretchen de mahala...

Iar pentru laie, bucălaie în zădar veți stoarce zece mii de dic­ționare.
Pentru ce?

Pentru că în aceste cuvinte ne vorbește sufletul unui popor, gonit de năvălirile vrăjmașe în văile ascunse ale Carpaților, silit să rupă cu tot trecutul luiși să ducă viața de păstor înconjurat veacuri îndelungate de noaptea groaznicei singurătăți sufle­tești; în aceste cuvinte răsună toată jalea, toată durerea acestei rupturi, toată nostalgia vieții de altă dată, toată melancolia, toată tragedia unui neam izolat, în mijlocul munților săi, de tot restul omenirii, - veacuri, milenii, în care valurile dușmane se izbeau de stâncile Carpaților, neîngăduindu-i nici un contact cu semenii săi din lumea cea largă (aceste veacuri nici nu ne-au lăsat alte urme documentare, decît viersul cântecelor lor). În aces­te condițiuni, de viață solitară pe sânul naturii mărețe, în mijlocul munților, ce-l apărau de loviturile din afară și-i străjuiau comorile sufletești (preoți - munții mari) pentru el oaia n-a mai fost un animal banal și folositor al gospodăriei așezate, țăranești, a Neamțului, ci un suflet înrudit, un tovarăș intim în întunericul singurătății lui sufletești:

Mioriță laie... / Laie-bucălaie... / Mioriță-mioară...

De aceea accentul tragic, pentru noi, al acestor cuvinte nu poate fi redat nici într-o limbă: "la brebis", "Schaf" - nu e pentru noi decât un sunet legat de noțiunea abstractă a unei anumite spețe animale.

Ca și creațiunea limbii, viața sufletească comună crează, dă naștere unor anumite însușiri morale și intelectuale, dă un anumit caracter geniului național, formează o individualitate națională, care se manifestă, mai întîi, în cîntecele, în baladele, în credințele, în obiceiurile populare, în toate creațiunile anonime ale maselor care, ca pe valuri, merg de la un capăt la celălalt al neamului, crescînd și dezvoltînduse odată cu el, închegandu-l într-o unitate tot mai strînsă; apoi vin operele de artă gîndire științifică și filozofică a fiilor aceluiași neam, în care se concentrează puterea creatoare a geniului național.

…Un popor nu poate fi cu ușurință transformat, - cum grăun­tele la moară se macină în făină, - într-un alt popor; se cer mul­te veacuri, pînă ce procesul de asimilare se poate săvârși, până ce formele noi de viață sufletească să se înrudească cu sufletul lui, și în tot cursul acestor veacuri e ucisă puterea lui de creațiune, e o vreme pierdută în înaintarea omenirii întregi.
Dacă, după prăbușirea Imperiului roman și așezarea valurilor provocate de migrațiunile popoarelor, o noapte atât de lungă a cuprins gândireaeuropeană, cauza principală este că, sub valul acestei nopți, trebuia să se săvârșească taina de închegare a noilor individualități naționale, din amalgamul tuturor raselor să se diferențieze popoarele cele noi, care, numai o dată ce sunt constituite, reiau firul progresului universal, agonisesc din nou comorile culturii și ale civilizațiunii omenești...
Nici un popor, oricât de bogat și de puternic ar fi, nu e în sta­re să dezvolte armonios toate însușirile și caracterele spiritului omenesc, - armonia și plenitudinea dezvoltării sufletești a omenirii nu se poate asigura decât prin colaborarea mai multor individualități naționale, cît mai puternice și originale.

De aceea un popor vrednic de acest nume ține la caracterul său propriu, național, mai presus de toate, și luptînd pentru el, luptă nu numai pentru dreptul său la libertate, la viață cultu­rală proprie, la propășirea națională, dar luptă pentru condițiunile indispensabile ale civilizațiunii omenești. Un popor subju­gat altei culturi, e numai un material pasiv în istoria lumii, și e silit numai la o imitațiune moartă, care îi ucide puterea de creațiune, - dar el înseamnă totdeauna o pierdere neprețuită pentru civilizațiunea omenească în genere.

Acesta este izvorul naționalismului sănătos și adevărat.

1936

Continuă

Ziua Independenței Republicii Moldova - Giornata dell'indipendenza della Repubblica Moldova

Astăzi se sărbătorește Ziua Independenței Republicii Moldova față de Uniunea Sovietică. Mulți dintre concetățenii noștri - patrioți moldoveni - uită sau nu cunosc care au fost de fapt năzuințele poporului în a-și declara independența față de imperiul socialist. Exact cu doi ani înainte, pe data de 27 August 1989, 750 de mii de basarabeni se aflau în Piața Marii Adunări pentru a cere reîntoarcerea la identitatea lor furată și călcată în picioare, dreptul de a se numi Români și de a numi limba lor Română cu numele ei. Deci, Declarația de Independență a fost adoptată în contextul re-trezirii românilor din Basarabia și voinței lor de a se reîntoarce la firesc.
Dorul nebun de patria mamă, de limbă, de cultură era resimțit de toți, din toate satele și orașele Moldovei oamenii au parcurs pe jos zeci de chilometri pentru a îmbrățișa frații lor de peste Prut la Podul de Flori. În aceste circumstanțe declarația de independență a fost doar primul pas spre reîntregirea neamului românesc a cărui parte de est a fost ruptă și înstrăinată și nicidecum o sterilă declarație de suveranitate a unei provincii, a unei populații fără nume și suflet. Independența a fost concepută ca un act instrumental, un prim pas spre reîntoarcerea la normalitate.
Din păcate acea declarație a fost trădată de nenumărate ori de-a lungul anilor, putem lua ca exemplu schimbarea numelui limbei române în limba noastră, maternă, moldovenească, etc. Acesta a fost unul dintre terenurile pe care comuniștii, apărătorii statalității, au luptat vehement și nu degeaba, prea bine au învățat de la tovarășii lor sovietici că pentru a subjuga un popor trebuie întâi să-i răpești sufletul. Au reușit din păcate în intențiile lor, ne-au furat întâi esența, apoi speranța, apoi au mâncat toate resursele acestui colțișor de pământ.
Astăzi apărătorii independenței sterile, conștient sau inconștient, continuă să apere nimicul, golul, aducând apă la moara politicienilor corupți. Poate un copil fi independent de mama sa? Poate un om fi independent de sufletul său? Poate un popor fi independent de istoria, de strămoșii, de limba sa!? Rezultatul acestei independențe e astăzi sub ochii noștri. Au trecut 24 de ani iar noi rămânem înstrăinați astfel continuînd opera sovieticilor. Necătând la toate acestea speranța noastră, a tinerilor, e încă vie, sufletul de altfel nu poate muri și ce ne-a fost însuflat în inimi de părinți și bunei a prins rădăcini și crește. Nu, noi nu am uitat de cine și de ce am cerut independență!

Podul de Flori - 6 mai 1990.  Ponte di Fiori - 6 maggio 1990

                                    Podul de flori - 11 Iulie 2015.  Ponte di Fiori - 11 luglio 2015

Oggi si festeggia la Giornata dell'Independenza della Repubblica Moldova dall'Unione Sovietica. Molti dei nostri connazionali - patrioti moldavi - dimenticano o non conoscono quali sono state le aspirazioni del popolo nel dichiarare la sua indipendenza dall'impero socialista. Esattamente due anni prima, il 27 agosto 1989, 750 mila bessarabi si trovavano nella Piazza della Grande Adunanza Nazionale (PMAN) per chiedere il ritorno alla loro identità rubata e calpestata, il diritto a chiamarsi romeni e a chiamare la loro lingua romena col suo nome. Dunque la Dichiarazione d'Indipendenza è stata adottata nel contesto del risveglio dei romeni di Bessarabia e della loro volontà di ritornare allo stato naturale delle cose.
La grande mancanza della patria, della lingua, della cultura era sentita da tutti, da tutti i paesi e le città della Moldova la gente ha percorso decine di chilometri a piedi per riabbracciare i fratelli da oltre il Prut al Ponte di Fiori. In queste circostanze la dichiarazione di indipendenza è stata solo il primo passo verso la riunificazione del popolo romeno la cui parte dell'est è stata strappata ed estraniata ed in nessun caso una sterile dichiarazione di sovranità di una provincia, di una popolazione senza nome ne anima. L'indipendenza era concepita come atto strumentale. Purtroppo quella dichiarazione è stata tradita innumerevole volte nel corso degli anni, possiamo prendere ad esempio il cambiamento del nome della lingua romena in lingua nostra, materna, moldava ecc. Questo è stato uno dei terreni sui quali i comunisti, difensori della statalità, hanno lottato più arditamente e non inutilmente, troppo bene sapevano dai loro compagni sovietici che per soggiogare un popolo devi prima strappargli l'anima. Sono riusciti purtroppo nelle loro intenzioni, ci hanno rubato prima l'essenza, poi la speranza e poi hanno mangiato tutte le risorse di questo pezzetto di terra.
Oggi i difensori dell'indipendenza sterile, consapevolmente o meno, difendono il nulla, il vuoto, portando acqua al mulino dei politici corrotti. Può essere un bimbo indipendente da sua madre? Può essere un uomo indipendente dalla sua anima? Può essere un popolo indipendente dalla sua storia, dai suoi antenati e dalla sua lingua? I risultati di questa indipendenza sono sotto i nostri occhi: sono passati 24 anni e noi rimaniamo estraniati continuando così l'opera dei sovietici. Nonostante tutto ciò, la nostra speranza, dei giovani, è ancora viva, l'anima d'altronde è immortale e ciò che ci è stato trasmesso dai nonni e genitori ha preso radici e cresce. No, noi non abbiamo dimenticato da chi e perché abbiamo chiesto l'indipendenza.

Marcela Ciobanu
27/08/2015

Continuă

"Limba romană în străinie" de Eugenia BULAT

”Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba este stăpâna noastră”.

Mihai EMINESCU

Risipiți prin lume

iar, de vântul estic,

cine să ne-adune,

cine să ne-aline?...

o, când lumea mare

ne încape-anume,

ca să ne înghită

făr’ pământ și nume?...

Pruncii noștri, dulcii,

gângurind cuvântul,

pe când rotunjescu-l,

latinesc, dar altul,

mierea limbii mamei

cine să le-o-ntoarcă,

fagurii ce urcă

sobri spre înalturi?...

Cine să-ntregească

sufletul, rotundul,

rostogol prin lume

ca o disperare?...

Dacă n-ai rostire,

n-ai nici chip pe lume,

plantă ești,

ființă necugetătoare.

Nu-i comoară-n lume

ca să-ți dea seninul,

liniștea și pacea

soarta und’ -te-ar duce;

somnul cel de leagăn,

tihna cea din urmă,

e-n pamantul țării,

logosul ei dulce.

Mantie regală,

înstelată-n perle,

și coroană demnă

vei purta în lume

doar prin limba mamei,

limba ta maternă,

tu ce ești născutul

din a ei genune.

Suveran pe viață, suveran pe moarte,

sceptrul ei te face:

Limba cea Română.

***

Continuă

Conferinta cu ocazia a 75 de ani de la cedarea Basarabiei

 

 

Conferenza in occasione del 75° anniversario della cessione della Bessarabia e della Bucovina del Nord da parte della Romania: tra storia, attualità e prospettive future. L'evento si è svolto 3 luglio a Roma, presso il Centro Studi italo-francesi dell'Università di Roma Tre.

 

Album foto.

 

 

 

Continuă

Concert de solidaritate pentru "Doposcuola" - Concerto di solidarietà per il doposcuola

Aseară, 16 mai la biserica Santa Rosa da Viterbo din Roma a avut loc Concertul de binefacere promovat de Asociația "Gelsomino" în favoarea Serviciul extrașcolar pe care îl dezvoltă în zona Roma Nord adresat în special copiilor din familiile imigrante sau dezavantajate. Concertul a fost oferit de Coro della Collina condus de maestrul Dodo Versino un cor a cappella fondat în 2013 care a adus un repertoriu de cântece populare regionale italiene precum "Non potho riposare" un cântec popular de dragoste din Sardegna sau "La sacra spina", adevărate perle a tradiției interpretate extraordinar. Prezenți voluntarii printre care Maria Grazia Onorato - componentă a corului împreună cu tatăl său Giorgio Onorato care a interpretat cântece vechi romane ca "Tu che m'hai preso il cuor" de Claudio Villa și "Er barcarolo romano" aducândune atmosfera orașului etern de altădată. De asemenea au fost prezenți câțiva părinți a copiilor și prieteni din comunitatea română printre care Constantin Sorici și tânărul pianist Diego Raiță. 

Tatiana Ciobanu, membră a Asociației Gelsomino a ținut un discurs de încheiere: "Vocile italienilor în lume, misiunile italiene aduc un mesaj de pace și umanitate, nu dronele. Vocea acestui cor dă demnitate adevăratei Italii. Când plecăm din țările noastre știm că facem o daună dar încercăm să reconstruim ceva, aici am vrut să reconstruim solidaritatea satului, multe dintre familii și voluntari au deschis ușile caselor lor, au devenit bunei, mătuși pentru copilașii din zonă. Mulțumim lui Don Piero care ne-a primit în parohia sa, lui Claudio Marinali care ne-a primit ani de zile în sediul PD, lui Carlo Cicolani care ne susține cu Rotary Club și tuturor celor care au fost prezenți și au adus contribuția lor în această seară. Lumea are nevoie de Italia, de armonie, frumusețe și pace."

Alți voluntari:

Alessandra Dell'Alba
Linda Garbarino

Cristina Stamerra

Brunella Verzegnassi

Cristina Tuzzato

Maria Grazia Onorato

Silvia Sassi

Ieri sera, 16 maggio nella chiesa di Santa Rosa da Viterbo di Roma si è svolto il concerto di beneficienza promosso dall'Associazione Gelsomino a favore del Doposcuola che l'associazione svolge a Roma Nord nelle scuole di Vibio Mariano e Sesto Miglio rivolto specialmente ai bambini di famiglie immigrate o svantaggiate. Il concerto è stato offerto dal Coro della Collina diretto dal maestro Dodo Versino, un coro a cappella fondato nel 2013 che ha portato un repertorio di canzoni popolari regionali come "Non potho riposare" una canzone d'amore dalla Sardegna e "La sacra spina", vere perle della tradizione interpretate straordinariamente. Presenti i volontari tra i quali Maria Grazia Onorato, componente del coro, assieme al padre Giorgio Onorato che ha interpretato vecchie canzoni romane come "Tu che m'hai preso il cuor" di Claudio Villa e "Er barcarolo romano" portandoci l'atmosfera della città eterna di una volta. Sono stati presenti anche alcuni genitori e amici dalla comunità romena ta cui Constantin Dorici e il giovane pianista Diego Raita. Tatiana Ciobanu, membro dell'Associazione Gelsomino a tenuto il discorso di chiusura: "Le voci italiane nel mondo, le missioni italiane portano un messaggio di pace e umanità altro che droni. La voce di questo coro da dignità alla vera Italia. Quando lasciamo i nostri paesi sappiamo di fare un danno ma cerchiamo di ricostruire qualcosa, qui abbiamo voluto ricostruire la solidarietà del villaggio, molte delle famiglie hanno aperto le porte delle loro case, sono diventate nonni e zie per i bambini della zona. Ringraziamo Don Piero che ci ha accolti nella sua parrocchia, Claudio Marinali che per anni ci ha ospitati nella sede PD, Carlo Cicolani che ci sostieni con il Rotary Club e tutti quelli che sono stati presenti e hanno portato il loro contributo questa sera. Il mondo ha bisogno dell'Italia, di armonia, bellezza e pace".

Altri volontari:

Alessandra Dell'Alba

Linda Garbarino

Cristina Stamerra

Brunella Verzegnassi

Cristina Tuzzato

Maria Grazia Onorato

Silvia Sassi

Continuă

Lettera al Presidente della Dante Alighieri: L’italiano, la lingua più discriminata d’Europa

Pubblichiamo di seguito la lettera di un nostro membro attivo rivolta ad Andrea Riccardi, neo-presidente della Società Dante Alighieri, inerente il rispetto del plurilinguismo europeo. Da anni, infatti, la nostra associazione promuove l'idea della pari dignità delle lingue europee all'interno del progetto comunitario che oggi, stando agli stessi funzionari europei, vede il dominio di alcune lingue su tutte le altre in barba a tutti i Trattati e Regolamenti. 

Egregio Professore e Presidente della Dante Alighieri, mi chiamo Stefan Caliman e ho concluso da poco, presso l'Università Roma Tre, la laurea magistrale in Scienze Politiche, Studi Europei, con una tesi sul "Plurilinguismo nel processo decisionale comunitario". Ho letto con molto interesse la Sua intervista pubblicata sul Messaggero del 14 Aprile scorso in cui mi trovo completamente d'accordo con Lei quando dichiara che “Non investire sulla lingua italiana è come volere un Paese muto” ma sopratutto quando sostiene che "L’italiano ha bisogno di nuovi ponti per la sua diffusione e il suo approfondimento nel mondo." Per quanto riguarda quest'ultimo punto, vorrei attirare la Sua attenzione sulla dimensione europea della lingua italiana che risulta essere, senza dubbio alcuno, la più discriminata di tutte le lingue dell'Unione Europea. L'italiano, infatti, pur essendo la lingua di uno dei 4 grandi Stati Membri dell'UE e pur godendo dello status di lingua ufficiale e di lavoro dell'Unione, ai termini del Regolamento CE 1/58, è stata arbitrariamente esclusa dalla rosa delle lingue di lavoro di uso corrente, riservato al francese, inglese e tedesco, in seno alla Commissione Europea, senza peraltro che un qualsiasi tipo di criterio di discriminazione fosse stato enunciato. Come giustamente Lei precisa nell'intervista, l'italino è anche la quarta lingua più studiata al mondo grazie alla sua cultura, alla musica, al design, allo stile, al modo di vivere degli Italiani, all’accesso che dà all’immenso patrimonio culturale e spirituale che l’Italia possiede. Di questo si dovrebbe tener conto a livello europeo, dove le lingue che veicolano, ciascuna, una specifica forma mentis, forgiata dalle rispettive culture e dalle qualità proprie, intrinseche, della lingua, dovrebbero venire utilizzate, in quanto lingue di concezione delle politiche comunitarie, nella redazione dei Regolamenti, delle Direttive, degli Accordi, dei Libri Bianchi, al fine di trasmettere e diffondere una visione del Mondo europea, poliedrica e umanista, e non già attenersi a dei clichés stereotipati, che arrivano da fuori, impregnati dalle priorità dell’economia e della finanza, del profitto ad ogni costo, che stanno esautorando lo stato e lo stato di diritto. Al contrario e ormai da tempo, la lingua italiana, in seno alle istituzioni europee, nel processo di concepimento delle politiche è totalmente discriminata e ostacolata nel suo ruolo di partecipazione e contribuzione alla creazione di un’Europa comunitaria impregnata di una cultura e dei valori comuni e condivisi, tanto da spingere alcuni funzionari italiani al grido d'allarme.

Signor Presidente, a livello europeo, dove si adottano politiche e regolamentazioni i cui effetti ricadono direttamente sulla vita quotidiana dei cittadini, i funzionari italiani, che partecipano ai gruppi di lavoro e sovente anche i Ministri, sono obbligati ad assistere a riunioni di alto livello tecnico senza poter usare la propria lingua e godere del servizio di interpretariato. Ancor peggio per quanto riguarda i concorsi di assunzione presso le istituzioni comunitarie, che si fanno solo in francese, inglese e tedesco, e dove l’italiano è scomparso a tal punto che i bandi di concorso non vengono neanche annunciati nella Gazzetta Ufficiale dell’Unione di lingua italiana. La questione linguistica europea ha bisogno di persone autorevoli che riportino la lingua di Dante al posto che le spetta, ovvero tra le prime lingue del Mondo ma sopratutto dell'Europa. Attualmente, con motivazioni economicistiche del tutto infondate e con rigiri di vario genere, l'italiano, lingua di uno dei quattro grandi Stati Membri dell’Unione e Stato Membro fondatore, è trattata alla pari del maltese, dell’estone e del lettone allorché il suo livello è quello delle grandi lingue di cultura dell’Europa e del Mondo. La struttura dell’italiano, in particolare per quanto riguarda il linguaggio giuridico, quello delle Leggi e dei Regolamenti, è strettamente legata alla cultura classica, al diritto romano, al diritto canonico, ai codici napoleonici, alla tradizione giuridica continentale, tutti elementi essenziali della nostra concezione del diritto e della società. Signor Presidente, La prego di trovare, in allegato, copia della mia Tesi sul "Plurilinguismo nel processo decisionale comunitario" dove ogni punto di cui Le ho scritto viene approfondito. In attesa di un Suo apprezzatissimo riscontro Le porgo i miei più calorosi auguri per la nomina a Presidente della Società Dante Alighieri e rimango a disposizione per qualsiasi eventualità.

Stefan Caliman

Continuă

Aniversarea a 750 de ani de la nașterea lui Dante Alighieri

Vien dietro a me, e lascia dir le genti:

sta come torre ferma, che non crolla

già mai la cima per soffiar di venti.
(Purgatoriu, cântul V)

Astăzi în Senatul italian au început manifestațiile dedicate celei de a 750a aniversări de la nașterea sublimului poet Dante Alighieri care s-a născut în această lună a anului 1265. Filozof și om politic florentin rămâne cel mai mare scriitor european din Evul Mediu, autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale Dante este de asemenea primul mare poet de limbă italiană. Opera lui este într-adevăr universală în timp și în spațiu, el fiind unul din pilonii spiritualității occidentale prin profundul său sentiment creștin și sensul înalt a Tradiției romane. Fiu al timpului său, născut într-o epocă de profunde schimbări în care contrapunerea între pontificat (susținut de guelfi) și imperiu (susținut de ghibellini) se face mai aprigă și se suprapune conflictelor interne între vechea nobilime și noua aristocrație organizată în corporații. Dante, om de acțiune, și spirit aprins se angajează în viața politică turbulentă din Florența, afiliinduse fracțiunii "Guelfilor albi" care se împotriveau influenței papei Bonifacio al VIII-lea. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu, fracțiunea „negrilor” preia puterea politică în Florența, lui Dante i se interzice prezența în oraș și este condamnat la o amendă drastică. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Astfel în anul 1304 începe pentru Dante un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată în orașul său natal. Dar sub pana mărețului poet și această experiență devine nemuritoare. Cine din cei exilați de bună voie sau nu n-ar împărtăși aceste versuri?

Tu proverai sì come sa di sale
lo pane altrui, e come è duro calle
lo scendere e ‘l salir per l’altrui scale.
(Paradisul, cântul XVII)

Dante este filosoful și teologul care știe să se înnalțe, făcând abstracție de lumea care-l înconjoară spre cercetarea celor mai înalte adevăruri. Un mare artist și observator al omului și a realității istorice ce a știut să picteze cu măiestrie toate trăsăturile, luminile și umbrele sufletului uman precum Giotto, un alt geniu a acelui timp norocos, a redat trăsăturile fizice a omului și a naturii. De altfel cei doi s-au născut pe aceleași meleaguri, au făcut parte din același generație și ambii au fost Maeștri în propria artă și mentori exercitând o profundă influență asupra proprii epoci. Cei doi au împărtășit dorința vie de a reprezenta oamenii și lumea așa cum sunt cu capacitatea lor de a reproduce realitatea în mod cât mai verosimil. Realismul lor însă nimic nu are de împărtășit cu realismul modern, științific, nefiind un scop în sine ci un parcurs învăluit în lumină ce duce spre inima lui Dumnezeu. Cercetarea lor răspunde dorinței de a înțelege semnul trascendenței în imanență, de a cunoaște adevărul superior prin observarea manifestării sale pământești, situând astfel arta lor la granița sublimă între vizibil și invizibil, între realitățile pământești și cele cerești.

Faptul că D. Alighieri a fost adînc cufundat în apele turbulente ale timpului său nu-l face mai puțin actual și universal, din contra. În articolul de sinteză "M. Eminescu, poet naţional" (1964) George Călinescu afirma: „Universalitatea unui poet, când n-o confundăm cu efemera notorietate, este împrejurarea prin care opera sa, zămislită în timpul şi spaţiul pe care le exprimă, iese din limitele epocii sale şi ale ţării unde a luat fiinţă şi devine inteligibilă întregii umanităţi. Pentru cei care au evadat astfel din contingenţele imediate, noţiunile de clasicism, romantism pierd orice sens. Însă universalitatea fiind un punct cosmic al unei verticale pe pământ, iar nu o abstracţie, orice poet universal este ipso facto un poet naţional. Homer era grec, Dante florentin, Shakespeare englez, extirpaţi din opera lor ceea ce e concret etnic, sublimele îngustimi dacă vreţi, şi totul rămâne inert şi fără puls. Universalitatea este o inimă individuală, puternică şi sonoră ale cărei bătăi istorice se aud pe orice punct al globului precum şi-n viitor”. Îi fac ecou versurile dantești a lui Eminescu:

Vreme trece, vreme vine,

Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rau și ce e bine
Tu te-ntreaba și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu ramâi la toate rece.

Opera poetului sublim este și rămâne în veci un izvor inepuizabil mai ales într-o epocă în care progresul tehnologic și științific iau prin surprindere o umanitate nepregătită, incapabilă să se reconecteze trecutului și să se proiecteze spre viitor fără fracturi. Funcția instrumentală a științei și a tehnicii s-a răspândit până a influența și aspectele morale ale civilizației. Tinerii sunt educați intr-o lume în care se aleargă spre obținerea bunurilor materiale și pozițiilor sociale, banii sunt un metru a valorii iar lupta fără scrupule și întrecerea nesănătoasă cu semenii este încurajată ca mijloc a succesului. Progresul care trebuia să înnalțe omul devine astfel un mijloc de distrugere și sursă de noi sclavii.
Massimo D'azeglio scria la jumătatea anilor 1800 în plină Revoluție industrială: "Adevăratul progres a umanității nu constă în mașinile cu aburi, ci în forța crescândă a simțului de adevăr și dreptate." Acest sens al adevărului e pus tot mai mult în pericol. Dante ne învață astăzi ca și atunci că dacă viața este o luptă ea trebuie înfruntată cu un bagaj de valori cărora trebuie să rămânem mereu fideli pentru a nu pierde respectul, dragostea și umanitatea.

Asociația Dacia

Continuă

"O călătorie în România" de Laura Rainieri

Ieri, 22 aprilie, la Biblioteca “Rugantino” din Roma a fost prezentată cartea   Laurei Rainieri “Un viaggio in Romania” (“O călătorie în România”), tradusă  în română de Ștefan Damian și scoasă de  sub tipar de către Editura “Studia”, Cluj-Napoca în 2014. Cartea a luat naștere din experiența personală a autoarei care acum  cîțiva ani a scris o culegere de povestiri înmănuncheate sub titlul “Badante Sisignora”. Este vorba despre o serie de portrete literare -  12 la număr – creionate pentru tot atîtea îngrijitoare ale rudei sale bolnave, majoritatea românce.  Laura Rainieri a vrut să cunoască îndeaproape acea terra incognita despre care a aflat prin intermediul acestor femei.  Astfel, autoarea înregistrează impresiile din călătoriile întreprinse în România  în  mai-iunie 2012 și martie 2013. În prefața cărții,  Ștefan Damian a sintetizat  esența scriiturii marca Laura Rainieri: “Cu  un ochi atent și o fină percepție, Laura Rainieri observă realitățile locale în evoluția lor de-a dreptul prea liniștită, lăsîndu-se purtată de gîndul (atrasă cateodată de istoria diverselor provincii românești, de frumusețile naturii și de geniul uman) că Europa și Lumea sînt făcute pentru a accepta întreaga omenire, în conformitate cu preceptele unei Divinități superioare a egalității și a iubirii înțelegătoare a  tuturor ființelor”.
Am putea face o paralelă între lucrarea literară “O călătorie în România” și “Lexicul familial” al Nataliei Ginsburg, dat fiind demersul  autoarei de a conserva acel lexic al căminului părintesc expus timpurilor grele, care trebuie salvat și transmis urmașilor. Laura Rainieri a reușit să creeze acest raport uman în propriul său cămin familial, trăind această relație de fraternitate pe un tărîm nou pentru ea,  dealtfel bătătorind cărarea  raporturilor milenare  între popoarele supuse cîndva de către Imperiul Roman. În această optică, lexicul familial devine  unul istoric, o încercare  la  modul feminin de a-l conserva, aparent individuală, dar prin prisma culturii umaniste italiene - absolut necesară, o cheie ce conține o bună doză de  echilibru și armonie pentru timpurile noastre bîntuite de conflicte și deznădejde.  Emblematic  în acest sens este și cartea-reportaj “Trans Europa Express” realizată în urma unei calătorii de către  jurnalistul italian Paolo Rumitz, originar din Trieste, care, parcurgând în zigzag  șase mii de kilometri între Finlanda și Ucraina,  ajunge la concluzia: “Nimeni nu-mi poate lua certitudinea că Europa era mai Europă  cu un secol în urmă, când bunica mea, într-o singură zi, ajungea cu trenul din Trieste în Transilvania”.
Laura Rainieri a povestit cu fascinație despre Maramureș (zonă pe care Bruno Mazzoni o consideră un fel de Basilicata românească), un loc  în care tradițiile străvechi ale dacilor liberi s-au conservat de minune, îndemnîndu-și compatrioții  să viziteze aceste meleaguri și, dacă o vor face, să treacă neapărat și pe la Cimitirul Vesel de la Săpînța. Scriitoarea a mărturisit că și-a propus să studieze perioada represaliior  comuniste, astfel încît cartea pe care i-am adus-o în dar -  “Le catacombe della Romania”  -  a fost foarte binevenită, întrucît e dedicată martirilor închisorilor comuniste.
Tatiana Chiriță, una dintre primii lectori ai cărții ”O călătorie în România”, a dat citire cîtorva fragmente în versiunea română, trezind entusiasmul publicului italian încîntat de asemănarea celor doua limbi. De fapt, evenimentul a suscitat un viu interes  al  celor prezenți  față de cultura română. La finele seratei literare, un tânăr italian ne-a mărturisit că operele lui Mircea Eliade și Emil Cioran i-au schimbat viața.


Tatiana Ciobanu

Continuă

Îndemn la simplitate

Omul a purtat în decursul vremurilor o luptă tragică pentru câștigarea unui prisos de bine. În epoca modernă acest bine a fost văzut sub forma progresului şi a civilizației. Singur, sau în mijlocul societății, omul s-a străduit în acest sens.

Socotit în roadele sale, astăzi după trecere de vreme, progresul continuu s-a dovedit înşelător. Omul modern a avut o sete de mai bine, dar nu s-a aplecat îndeajuns asupra naturii acestui bine. Punctul luminos, unificator, a lipsit. Lumea nouă s-a încrezut prea mult in civilizație şi progres, dar nimeni nu sta să gândească ce anume sunt acestea pentru ființa spirituală a omului. Şi atunci drumurile s-au deosebit, după cum deosebite erau idealurile.

Civilizația acestei ultime epoci istorice a făcut din om "o ființă complexă". Găsim în această tendință şi stare a sufletului contemporan o caracteristică a vieții moderne, dornică de progres.

Ce înseamnă oare această complexitate a omului de azi, produs ultim al unor credințe vechi? O continuă creştere a nevoilor materiale, o dezvoltare a lor fără limită. Judecată interior, ea mai înseamnă rafinament şi ornamentație. Aceste însuşiri alcătuiesc tot atâtea semne de distincție.

Să lămurim lucrurile mai departe. Complexitatea omului de azi nu înseamnă ceea ce am putea crede că înseamnă, adică : distincție în înteles de superioritate, complexitate în înțeles de adâncime şi frumusețe interioară. Complexitatea aceasta care era şi o sete de a se îmbogăți, a pus omul sub povara unor elemente secundare, din afara ființei noastre morale, din afara nevoilor acestei ființe, l-au încărcat şi l-au prefăcut până la năruire.

Educația a fost făcută în raport cu unele valori la modă, de natură mai mult socială şi materială. Omul a avut o sete de a progresa, de a creşte chiar interior; omul a încercat să depăşească starea în care se afla dar nu în raport cu anumite valori spirituale permanente ci în raport cu oamenii. Etica modernă a avut la temelie nu atât o dorință sinceră de proprie depăşire ci mai mult o dorință de întrecere între oameni.

Cu cât omul şi-a creat mai multe nevoi, semn al unei înalte trepte de civilizație, cu atât el a devenit mai puțin stăpân pe sine, cu atât a fost mai puțin liber. Sufletul său aparent înălțat, devenise lipsit de putere, se subțiase şi se complicase. Cuprinzând ceea ce nu-i era firesc, renunțând la ceea ce îi era esențial, pentru podoabă, şi-a pierdut adevărata frumusețe şi tărie. Viața interioară a omului a avut toate aparențele unei creşteri adevărate ; in realitate s-a  petrecut o sărăcire şi anume din cauză că această creştere nu era organică ci era o adunare, o adăugire. Nevoia de a corespunde vremurilor, ambițiile şi gusturile nenumărate, tot rafinamentul intelectual şi estetic, l-au sedus şi l-au îndemnat către o lume a decorativului şi inutilului.

A fi o fiintă complexă nu este în sine o stare rea; dimpotrivă. Trebue însă să fie rodul unei serioase şi fireşti creşteri interioare, creşteri a elementelor esențiale, a stâlpilor vietii noastre morale. Trebuie să fie o îmbogățire a ceea ce ne aparține esențial. Altfel ajungem la tipul omului modern, prezent încă între noi şi specific tuturor epocilor decadente, omul descentrat în care viața este nefirească şi voința lipsită de îndrumare. Povara trufiei, povara propriilor creații ale omului, povara combinațiilor şi construcțiilor aşa zisului progres cultural şi civilizator, apasă încă sufletul celor mai mulți dintre noi.

Omul acesta a confundat Complexitatea cu complicația. Iată numele adevărat al stării sale interioare. De aceea este atât de nenorocit, de aceea este atât de greu de, înțeles şi de satisfăcut. Omul despre care vorbim este mereu nemulțumit, mereu ridicat împotriva vieții şi a condițiilor date. Omul complicat este o ființă dificilă şi nenorocită.

În setea sa de progres şi de civilizație materială omul s-a descentrat, adică a confundat esențialul cu secundarul, dând o atenție deosebită celor ce nu-l alcătuiau în fond. Omul cetății de azi este un om făcut, este o ființă artificială. S-a construit înfruntând legile ființei sale morale. Tot ceea ce a fost adăugat nefiresc şi a împodobit sufletul său mândru, nu a făcut decât să-l scoată din făgaşul destinului său propriu, de om.

Pentru ca o înnoire să fie posibilă, omul trebuie să renunțe la aceste podoabe ale modernismului, pentru a se reîntoarce către elementele originare ale făpturii sale.

Nu poate fi vorba de o renunțare la progres şi nici de o întoarcere la "starea naturală" a unui filosof francez, ci de mergerea înainte dela început pe calea deschisă nouă, în desvoltarea omeniei şi a tuturor virtuților ce-o alcătuiesc. Ce înseamnă pentru noi întoarcere? Inseamnă renunțare la inutil, la rugina sufletului. Ce înseamnă dezvoltare? Ce înseamnă progres? Inseamnă creştere din sâmburele ființei, înseamnă, în limita superioară, înflorire. Aceasta inseamnă a fi cult, a fi om superior, a fi distins şi complex: înflorire. Să ajungi să-ti exprimi esența. Nu întoarcere deci, nu oprire, ci creştere deplină şi firească.

Aici se aşează simplitatea. Simplitatea este starea morală a omului care se mişcă esențial si sincer. Simplitatea în etică, întocmai ca si în estetică, înseamnă linie mare. Liniile mari dau sensul făpturii, liniile mari constituesc.

Simplitatea ca stare morală este o stare originară, legată de începutul ființei. De aceea Evanghelia, cartea simplității şi a permanenței vorbeşte de simplitate în legătură cu copilul şi profetul. Fiind originară, simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu.

Nefiind legată de poverile podoabelor inutile, simplitatea dă omului un echilibru interior, o tărie şi o mare stăpânire de sine. Omul simplu rămâne cu sine, curat şi întreg, liber de elementele inutile, adăugate, exterioare. Omul simplu trăieşte viața din plin şi firesc; o trăieşte astfel pentru că este în ea.

Simplitatea dă o siguranță şi o certitudine interioară adevărată, dă putere de depăşire a contingențelor şi viciilor apăsătoare. Pe calea simplității omul se împlineşte pentru că trăieşte firesc şi esențial.

Simplitatea este starea morală prin care o seamă de taine ni se deschid. Firescul şi armonia ei o fac să rodească şi pe o altă dimensiune a vieții, aceea a orizontului deschis. Sensul vieții este prins mai uşor şi mai adevărat de omul simplu decât de omul complicat, pentru că cel dintâi păstrează legătura directă cu viața, are totodată simțul realității aparente şi tainice. A fi simplu înseamnă a fi in viață, a fi în viață înseamnă a-i trăi şi cunoaşte sensurile. Sensul vieții nu poate fi prins stând în afara ei, călcând un drum artificial. Omul simplu trăieşte cu ochii în distanțele mari ale lumii.

Din aceste elemente şi înfătişări ale simplitătii întelegem cum acela care trăieşte cu adevărat în simplitate ajunge să trăiască şi în lumină, în frumusețe. Ființa sa interioară, aparent mică, are dimensiuni foarte mari, neînțelese de acei care judecă după criteriile civilizației burgheze. Omul simplu ajunge să cunoască adâncurile şi să cuprindă lumea, să se înrădăcineze în loc rodnic. Liber de orice povară morală sau materială el merge pe căile fireşti ale omeniei; cugetul şi fapta sa nu sunt legate de lucruri slabe, ci de tării ascunse.

Bucuria trăirii în simplitate poate fi înțeleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.

Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior.

Ernest Bernea

(Fragmente din cartea "Îndemn la simplitate", Editura Vremea, 2006).

Continuă