Sărbătorile și obiceiurile de iarnă

Românii au parte de tradiţii şi obiceiuri deosebite care, prin originalitatea şi caracteristicile specifice, leagă vechile timpuri de cele noi. Cele mai multe tradiţii sunt strâns legate de Sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou. Tradiţiile vechi poartă cu ele peste timpuri înţelepciunea poporului şi credinţa în Dumnezeu. Începutul iernii- Ne aflăm la sfârşitul anului, perioadă în care şi timpul pare c-a obosit şi e…bătrân. Acum e vremea „Moşilor„: Moş Andrei - 30 noiembrie, Moş Nicolae - 6 decembrie, Moş Ajun - 24 decembrie si Moş Crăciun - 25 decembrie. În decembrie Anul Vechi pleacă, Noul An se pregăteşte să-i ia locul, plin de promisiuni şi speranţe.

Mos Nicolae - În Transilvania, zilei de 6 decembrie i se spune Sânnicoară. Sărbătoarea reprezintă victoria binelui asupra răului și a luminii asupra întunericului. Episcop din Mira, Sfântul Ierarh Nicolae a trăit pe vremea împăraților păgâni Dioclețian și Maximilian (284-305). Pentru că a fost apărător al dreptei credințe în Iisus și pentru binecunoscuta sa bunătate, a fost făcut arhiereu. Copiii îl așteaptă cu multă nerăbdare pentru că, asemenea lui Moș Crăciun și Moș Nicolae aduce și împarte daruri. În această zi se stabilesc pronosticur meteorologice, se pun crenguţe de măr, păr sau cireş în apă, pentru a fi înflorite de Anul Nou. În acest fel se află cum va fi rodul livezilor, iar crenguţa înflorită se folosește ca sorcovă.

Ignatul porcilor – 20 decembrie - Sacrificarea porcului (care se va transforma în bunătăţi pentru masa de Crăciun) nu este un sacrificiu oarecare, pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu. Sacrificiul sângeros al porcului, substitut preistoric al spiritului grâului, şi ritul funerar de incinerare (pârlitul) acestuia în ziua de Ignat (Ignis-foc) sunt practici preistorice care supravieţuiesc în majoritatea zonelor etnografice româneşti

Crăciunul - 25 decembrie - stil nou, 7 ianuarie - stil vechi - Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Pregătirea începe cu un post de patruzeci de zile ce precede praznicul. Pentru credincioşi este un timp al curăţirii sufleteşti şi trupeşti pentru intrarea şi părtăşia în marea realitate duhovnicească a venirii în lume a lui Isus. Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului.

Colindatul - Dintre obiceiurile ciclului calendaristic, colindatul, prin participarea întregului sat, de la copil la bătrân, prin fastul şi ceremonia lăuntrică, prin lumina ce coboară asupra fiecărei case, devine cea mai strălucită manifestare folclorică. Colindatul este un ceremonial complex care, prin texte cântate sau strigate, iar uneori prin măşti, dansuri, acte şi gesturi rituale, urări de sănătate, rod bogat, împlinirea dorinţelor în Noul An. Colindătorii poartă trăistuţe în care pun darurile oferite de gazde, obiceiul semnificînd, noroc şi belşug în casa gospodarului. Cadoul tradițional pentru colindători este pîinea (simbol al belșugului), pentru flăcăi – colaci mari pregătiți special, pentru copii – colaci mai mici, hulubi, înnodăței, nuci și bomboane. 

Sfântul Ștefan - săbatorit pe 26 decembrie de biserica catolică și pe 27 de cea ortodoxa, sfântul l-a cunoscut bine pe Hristos. Datorită credinței sale a putut săvârși minuni și semne mari.A predicat învățăturile lui Iisus și a atras atenția fariseilor, astfel că a fost condamnat la moarte, prin uciderea cu pietre, de autoritățile iudaice din Ierusalim, fiind primul martir creștin. Din anul 560, osemintele sale se află în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura", din Roma. De Sfântul Ștefan, se prepară şi se împart mucenici cu miere şi nucă, care amintesc de moartea lui mucenicească. Pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

Pluguşorul - 31 decembrie - Ajunul Anului Nou continuă să fie marcat de o datină străveche al cărei nume şi ceremonial de manifestare diferă de la o zonă etnografică la alta. Pluguşorul este un străvechi obicei agrar, simbolizând principala ocupaţie a ţăranilor români şi care are ca mesaj munca pământului (aratul, semănatul, seceratul, treieratul, rodnicia câmpului, belşugul semănăturilor, măcinatul grâului, cernutul făinii, facerea pâinii şi colăceilor, precum şi hărnicia şi sănătatea gazdelor). Ceata de flăcăi, cu bice, clopote şi plug sau buhai, pleacă prin sat, pentru a ura. Buhaiul este un vas de lemn, o cofă sau o putină, legat la gură cu piele de capră sau oaie, bine întinsă. Prin mijlocul acesteia trece o şuviţă din păr de cal, udată cu apă, care se trage cu mâna şi produce un zgomot asemănător cu mugetul unui bou (buhai).

Sfântul Vasile – 1 ianuarie stil nou, 14 ianuarie pe stil vechi  - Sfântul Vasile cel Mare a trăit în vremea împăratului Constantin. A fost înălţat la rangul de arhiepiscop al Cezareei în anul 370, în vremuri grele pentru biserică și a dus o luptă aprigă, prin scris şi cuvânt, luminând creştinătatea şi apărând dogma Sfintei Treimi. Conform tradiţiei, în ajun de Sf.Vasile cetele de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la casele oamenilor cu uratul sau hăitul. Creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc trecerea în noul an în noaptea din 13 spre 14 Ianuarie, după calendarul Iulian.

Simbolul obiceiului purtat de copii este Sorcova, odinioară realizată din ramuri de măr, prun, cireş, sau trandafir, puse la înmugurit de Sf. Andrei şi împodobite cu beteală roşie. Copiii intră în casele oamenilor, îi lovesc uşor cu Sorcova, spunându-le: Sorcova, vesela, Sa trăiţi, Să-mbătrâniţi, Ca un măr, Ca un păr, Ca un fir de trandafir. Tare ca piatra, Iute ca săgeata, Tare ca fieru', Iute ca oţelu', La anu' şi la mulţi ani! Când copiii şi-au terminat de rostit urările, Semănătorii, (cei care poartă în trăistuţe boabe de grâu, porumb, fasole) încep să arunce prin casă seminţe, cu credinţa că acestea vor determina belşugul recoltelor viitoare.În perioada Anului Nou, se practică şi jocurile cu măşti, acestea constituie întruchiparea fantastică a unor zeităţi arhaice ale vegetaţiei: "Capra", "Brezaia", "Cerbul" "Turca" "Ursul", "Căiuţii", Frumoşii" etc., simboluri ale fertilităţii şi fecundităţii.

Ajunul Bobotezei - 5 ianuarie În ajunul Bobotezei se ţine post. În această zi se mănâncă grâu fiert cu miere şi nucă, plăcinte cu varză sau ceapă, borş etc. Pentru a fi sănătoşi şi feriţi de necazuri, unii oameni ţin post negru. Astăzi, preotul se duce din casă în casă cu „Iordanul”, sfinţind casele şi pe locuitorii acestora.

Boboteaza (Iordanul, Botezul Domnului) – pe 6 ianuarie în Moldova şi Transilvania se practică Chiraleisa, obicei de purificare a spaţiului şi de invocare a rodului bogat, preoţii sfinţesc apele. Lângă apă se face Agheasma mare, din care oamenii iau şi îşi stropesc casele şi vitele, păstrând restul în sticle, pentru leac. Se spune că cine se aruncă în apă în această zi, va fi ferit de toate bolile.

Sf. Ioan Botezătorul – Sântion - 7 ianuarie - în trecut în această zi avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai păstrat doar ospățul final, ce incheie astfel ciclul sărbătorilor de iarnă. Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele bătrâne le primeau în grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau să le stropeasca și apoi făceau o masă comună. Sfântul Ioan este și protectorul pruncilor și, de aceea, sărbătoarea se ține pentru ca pruncii să se nască sănătoși.

Udatul Ionilor - Unul dintre cele mai comune nume la români este Ioan. În dicţionarul etimologic semnificaţia acestui nume este “cel de care Dumnezeu are milă". În Transilvania (Tălmăcel jud. Sibiu), flăcăii cu nume de Ioan poartă un steag împodobit şi sunt urcaţi într-un car alegoric, gătit cu crengi de brad şi în acest fel, cu toţii, sunt purtaţi până la marginea satului, la un râu. Aici, Ionii sunt botezaţi şi purificaţi de toate relele anului trecut, astfel, întreaga comunitate urmând să aibă parte de un an îmbelşugat. După acest ritual, se organizează un joc, la care sunt invitate şi fetele. Sărbătorea este încheiată, de obicei, acasă la unul dintre Ioni, iar acesta îşi cinsteşte prietenii cu băutură şi colaci.Acestea sunt doar câteva din sărbătorile și obiceiurile minunate a poporului nostru, fiecare adaptate după specificul regional și toate aducând un mesaj de pace, bunăvoință și speranță. Vă dorim să trăiți din plin acestă atmosferă curată, oriunde v-ați afla. 

Sărbători Fericite și un An Nou îmbelșugat!

Surse:

http://folclornepieritor.blogspot.it/2012/12/sarbatori-de-iarna-in-satul-romanesc.htmlhttp://www.allbasarabean.ro/colindatul.html

Continuă

Tradiție și subversiune

Epoca modernă și-a asumat în mod clar și radical sarcina de-a distruge simbolic și efectiv cultura tradițională minând din temelii instituțiile sale fondamentale precum biserica, familia și statul care sunt purtătoare la rândul lor a acelor principii imutabile și veșnice care au caracterizat incontestabil până azi istoria omului pe Pământ în diferitele sale forme.[1]

Începând cu Renașterea însă, a început să-și facă apariția în sfera publică lumea Subversiunii care mai târziu va reuși, prin Revoluția franceză, să se legitimeze în istorie impunându-și non-valorile drept dogme. Astfel, anul 1789 a devenit pragul între civilizația tradițională, bazată pe principii eterne, și cea modernă care relativizează totul la proporții puramente umane debarasându-se de orice principiu de ordin superior.[2]

În sfera politică această derivă de a reconduce totul la măsura omului, considerat ca un scop în sine, a dus la o coborâre continuă, scăriță după scăriță, până la sistemul cel mai inferior posibil, cel al satisfacerii exclusive al nevoilor materiale, dând naștere astfel democrației socialiste și celei liberal-capitaliste.

În opera sa, Jahre der Entsheidung (Anii deciziei), Spengler critica cele două sisteme politice pentru tendința lor de a sacrifica orice resursă spirituală sau culturală de care omul dispune pentru bunăstarea materială fără limite, ”viața este organizată exclusiv pe latura economică” iar  ”voința de putere faustiană este transformată din creștere organică în mecanizare fără suflet”.[3]

Pe de o parte putem afirma că încercarea comuniștilor de a răsturna scara valorială tradițională a fost implementată, pentru așa spune, în mod direct, strategiile latente fiind unele marginale. Ordinea socialistă era impusă forțos fără consens, ceea ce cu toții cunoșteau, bisericile erau dărâmate la vederea tuturor iar opozanții arestați și reeducați  prin constrângere.

Constrângerea însă este ca o grămadă de pietre alineate și toate la fel, care nu vor da niciodată viață la nimic. A constrânge înseamnă a întemnița ceea ce poartă intrinsec posibilitatea unei evadări.[6]

Democrația liberal-capitalistă, pe de altă parte, care s-a dezvoltat și perfecționat mai întâi în USA, va fi cea care mai cu tenacitate va reuși să propăvăduiască ideile subversive illuministe minând orice concepție sacră a existenței printr-un nou savoir faire. În mod diferit față de tovarășii comuniști, americanii vor reuși prin ceea ce este denumită soft power să monopolizeze dimensiunea culturală împărtășind, prin construirea de nevoi artificiale sau exploatând cele reale, ideile, „valorile” și obiectivele lor.[4] Astfel ateismul distrugător de biserici, internaționalismul distrugător de neamuri și materialismul distrugător de familii, odată respinse pentru că erau impuse, astăzi, sub forma lor actualizată de laicism, multiculturalism și consumerism, sunt acceptate de marea majoritate.

Partidele comuniste propagandau deschis lupta de clasă pentru a destabiliza din interior Statele, inflăcărând muncitorii din toate țările la rebeliune prin greve care deseori sfârșeu în conflicte de stradă. Mizeria claselor de jos era bine strumentalizată pentru a ataca Biserica, si deci principiul reprezentat de ea, Dumnezeu, trasformând cuvintele biblice ”nu vă adunați comori pe pământ ci în cer” într-o justificare a sărăciei și a exploarării construită de clasele dominante. Astfel ateismul și internaționalismul luptei de clasă își propuneau să distrugă Biserica, Statul și implicit familia, principalul pilastru al ordinii patriarhale tradiționale.

Produsele celei de a doua revoluție industrială, democrația de masă, producția de masă și comunicarea de masă, vor reuși să plasmeze printr-un adevărat proces de inginierie socială imaginariul colectiv și, în același timp, să rupă firul intergenerațional de transmisie a înțelepciunii tradiționale.[5] Așadar, saltul de calitatea desăvârșit de americani constă nu a constrânge ci a converti, ceea ce în definitivă înseamnă a cuceri, nelăsând de această dată spațiu unei eventuale eliberări deoarece omul a aderat „singur” iar în sistemul liberal-democrat, formal el este deja liber în virtutea drepturilor și garanțiilor constituționale. Problema însă este că mai mult decât niciodată războiul are astăzi un caracter  eminamente latent, printr-un limbaj mai comun s-ar spune duhovnicesc, pe când dimensiunea spirituală este din ce în ce mai marginalizată din sfera publică devenind un simplu fapt privat. Laicismul democrației liberal-capitaliste, asemenea democrației socialiste, ignoră un adevăr esențial: libertatea exterioară nu mai are valoare dacă sufletul omului este robit de nevoile lumeşti. Și cum se poate elibera un popor când îi lipsește orice riferiment sacru? Dacă nu există nimic deasupra ta nu poți primi nimic, decât de la tine însuți. Dar ce-ai putea primi de la o oglindă goală?

Violența și constrângerea sunt de această dată excepția și nu regula în tactica de subversiune. Desigur nu pentru că s-ar crede cu fermitate în declarațiile abstracte ale drepturilor omului, care chiar și ele sunt de sorgintă antitradițională, ci pentru că s-a înțeles un lucru esențial: inamicul reprezintă aceași formă care te obligă să te formezi din interior și care te transformă. Marea, de exemplu, este inamicul corabiei deoarece este gata să o înghită dar ea este în același timp și cea care în decursul generațiilor a sculptat corpul navei dându-i forma actuală întemeind-o și înfrumusețind-o. Fără inamici nu se poate avea nici formă și nici dimensiune. De aceea sistemul nu întreprinde nicio luptă în câmp deschis ci doar bătălii subtile, invizibile, care să nu întărească opozanții dându-le un inamic vizibil contra cui să se „sculpteze”.

Colonialismul american funcționează după acest principiu.  El nu este un colonialism de tip teritorial care necesită utilizarea de trupe pentru anexări prin forță și constrângere, ci este mai degrabă un colonialism atipic care se propăvăduiește prin controlul imaginației colective, folosindu-se în principal de industria de divertisment (cinema, muzică, videojocuri,..). Un exemplu îl reprezintă copiii care de mici toți vor să fie cowboys deoarece indienii, conform imaginației colective cultivată, sunt cei răi, neștiind de fapt că aceștia au fost victimele unui adevărat genocid despre care astăzi se preferă să nu se prea vorbească. 

Copiii sunt miza noului război invizibil între tradiție și subversiune. Dacă păriții acestora și-au însușit normele morale și sistemul de valori, care servesc drept criteriu de discriminare a binelui de rău, într-o societate care încă nu era supusă tehnologiilor informaționale, când relațiile interumane erau încă primare, astăzi lucrurile s-au schimbat radical. Acum este foarte greu să ne imaginăm ce capacitate de selecție vor avea generațiile care nu vor mai cunoaște lumea dinaintea apariției rețelei globale. Astăzi, prin controlul educației și prin cultura de masă se încearcă reducerea autorității părinților împiedicând în acest fel eforturile acestora de a-și crește copiii ca membri ai culturii lor. S-ar putea spune că agenții culturii subversiunii îi „răpesc” pe copii de lângă părinții lor și din cadrul culturii tradiționale, tot așa cum turcii din perioada Imperiului Otoman îi luau cu silă pe băieții popoarelor creștine pentru a-i transforma în războinici ai imperiului – ienicerii.[7]

Se pare că lumea construită în atâția ani de bătălii, de lacrimi și de suferință a fost deja condamnată să se termine aici. Dar noi cei care refuzăm această condiție să nu ne lăsăm păcăliți de noua maladie.

________________________________________

[1] Deși se face referire la noțiunea de Stat, acesta nu trebuie înțeles în versiunea sa modernă, încât Stat modern, ci ca acea entitate de organizație organică și simbol al puterii temporale a unui neam. Din punct de vedere politic Regatul reprezinta entitatea statala cea mai perfectă fiind el simbolul unei ierarhii care are in varf pe Dumenezeu.

[2] René Guénon, La crisi del mondo moderno, Edizioni Mediterranee, Roma, 2010, pg. 107

[3] David Ellwood, Una sfida per la modernità, Carocci editore, Roma, 2012, pg. 95

[4] Ivi, pg. 17

[5] Ivi, pg. 55

[6] Antoine de Saint Exupéry, Cittadella, Edizioni Borla, Roma, 199, pg. 214

[7] Mihai Cristea, Cultura desfrâului a ieșit să vă vâneze copiii, în Familia Ortodoxă, nr.2, 2010, pg. 37

Continuă

Diaspora susține cea de-a treia ediție a Marșului pentru Basarabia

Peste 10.000 de români, atât din țară cât și din Basarabia și-au dat întâlnire duminică, 12 octombrie, la București, motivați de același gând: „Noi deja am ales, vrem să trăim într-un singur stat!” În timp ce pe străzile capitalei răsunau vocile tinerilor care intonau Deșteaptă-te române! în cele mai importante orașe europene, dar și la Washington și Shanghai, români de pe ambele maluri ale Prutului organizau manifestații de susținerere a celui de-al treilea Marș pentru Basarabia.

Astfel, Dănuț Anghel a fixat locul întâlnirii la km 0, Puerta del Sol situat în centrul Madridului  postând mesajul Basarabia e România pe o rețea de socializare: „Am vrut să fim alături de frații noștri de peste Prut în lupta lor pentru revenirea la patria-mumă. A fost zi deosebit de frumoasă, mai ales că a coincis cu Ziua națională a Spaniei.”

La Londra, Nicolae-Daniel Popescu, coordonator al Rețelei profesionaliștilor români din străinătate, împreună cu un grup de români s-au adunat în Parliament Square, pentru a transmite un mesaj simplu și clar: „Moldova și România trebuie sa aibă un viitor european comun,  în cadrul aceluiași stat. Marșul pentru Basarabia din București ne-a oferit prilejul extraordinar de a ne exprima public solidaritatea cu românii de peste Prut, dar și atașamentul față de patria-mamă. Mai mult, declararea în public a aspirațiilor noastre unioniste nu este doar o datorie morală a generației noastre, dar și un drept câștigat cu mari sacrificii în 1989”. 

La rândul său, Ion Roșca a ținut să transmită din Washington, Statele Unite, împreună cu familia sa că „ne dorim unirea si avem încredere în capacitatea românilor de a rezista imperiilor efemere. Încă nu s-au inventat râuri destul de late si tancuri îndeajuns de mari încât să ne destrame neamul.”

Românii de la Dublin, Irlanda și-au dat întâlnire în fața ambasadei ruse unde merg din cand în când din dorința de a aminti Moscovei că “trebuie să-și scoată armata din Moldova, căci cum bine se știe, Actul Unirii din 1918 nu a fost anulat”. Serghei Petrovschi ne-a mărturisit că motivul manifestației de solidaritate „este unul singur, revenirea la normalitate, care din câte se vede este una foarte dificilă. Noi susținem ideea Unirii și, după cum a spus Gheorghe Ghimpu, ne vom salva doar revenind la românism și realizând reîntregirea neamului românesc.” 

În ce privește Italia, unde comunitatea românească numără peste un milion de imigranți, aici s-au desfășurat numeroase evenimente de susținere a Marșului pentru Basarabia. La Padova, ideea reunirii a fost susținută de un grup de studenți  de pe ambele maluri ale Prutului. “Suntem aceeaşi naţiune care a suferit prea multe nedreptăţi istorice şi politice şi care ar avea un viitor mai frumos uniţi decât divizaţi şi manipulaţi de alţii, asa precum face Rusia de exemplu”, ne-a declarat Valentin Șeremet, student la informatică.

Ca semn al neuitării, câțiva români din Bologna au dorit să-și exprime speranța și dorința într-o lume mai bună, mai cinstită, într-o lume în care frații se recunosc ca frați. Chiar daca sunt plecați departe, cu sufletul sunt aproape de cei prezenți la Marșul Unirii organizat la București. Pentru Vasile Simon răpirea Basarabiei de către sovietici în 1940 nu a însemnat o simplă micșorare teritorială, ci a reprezentat deschiderea unei răni în trupul și în sufletul unei țări. „Purtăm și azi o rană care nu se va vindeca decât prin unirea a ceea ce a fost mișelește rupt! Conștiința istorică obligă, orice român de bună credință să spere și să lupte pentru întregirea neamului. Dar în ce formă se va face această unire  va decide populația de pe cele două maluri ale Prutului.” 

Tot astfel, își încurajează compatrioții și Tatiana Miron din Portogruaro, Veneția: „Suntem pentru re-unirea celor două state românești, Basarabia dintotdeauna a fost românească! Și românii de acasă pot să se bazeze  întotdeauna pe sprijinul nostru, a celor plecați departe, suntem mereu alături de ei”. Doamna a mulțumit pe această cale primarului orașului care a dorit să participe si el la imortalizarea  evenimentului printr-o frumoasă fotografie, ca amintire a acestor momente de înaltă trăire a unității dintre frați. 

Și doamna Tatiana Ciobanu, coordonatoarea Asociației Dacia a organizat o manifestație de susținere împreună cu filiala din Roma a Acțiunii 2012. Dumneaei a subliniat faptul că etnonimul Dacia în sine conține mesajul unității spirituale a românilor de pretutindeni. „Toate activitățile noastre sunt axate pe mesajul unității, vom continua, cum am făcut mereu, să susținem mișcarea unionistă a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.” 

Loredana Tudor, originară din Pitești și membră activă a Platformei Unioniste Acțiunea 2012, aflându-se temporar în străinătate, nu a putut participa ca în anii precedenți la marșurile de la București. În schimb, tânăra unionistă s-a alăturat românilor din Paris, care au organizat un flash-mob lângă Turnul Eiffel, dorind astfel  să-și manifeste susținerea și dragostea pentru patrie, pentru frații de acasă. 

În concluzie, organizandu-se în mod exemplar, diaspora a dat dovadă de solidaritate cu  românii de acasă și a demonstrat că nici distanța, nici timpul nu pot șterge puternicele legături ale neamului. Dimpotrivă,  identitatea este conștientizată cu mai multă forță tocmai pentru că este trăită, cu atât mai mult cu cât distanțele sunt mai mari.

Mesajul final transmis de românii răspândiți prin toate colțurile lumii -- “Basarabia este parte a României. Cerem reUnirea!” -- se alătură Proclamației de la București care se adresează public instituțiilor statului, Bisericii precum şi mass-mediei, să iniţieze sau/şi să susţină acţiuni menite să asigure pe cale paşnică şi democratică viitorul comun al românilor. Toți cei care cred că trebuie să fim un singur stat sunt invitați să semneze aici: http://actiunea2012.ro/proclamatia.html 

Alina Ieremciuc, Acțiunea 2012

Continuă

O nouă limbă: ro-macaronica?

La Italia "vita" e frumoasă...dacă mănînci "fete" cu dulceață !

La 26 septembrie este celebrată Ziua europeană a limbilor, inițiativă prin care Consiliul Europei încurajează plurilingvismul. Firește, e o întreprindere lăudabilă: într-o lume gobalizată e bine să fii poliglot, dar e și mai bine să-ți păstrezi identitatea lingvistică și să vorbești pe rînd limbile pe care le stăpînești, fără a le amesteca în neștire. Aflați departe de țara lor de baștină, conaționalii noștri au uimitoarea capacitate de a se plia după noul mediu lingvistic în care poposesc, împănîndu-și vorbirea cu termeni preluați, fără discernămînt, din limba țării de adopție, la care adaugă sufixe și terminații specifice Românei. În plus, omului nostru îi joacă festa „falșii amici” la nivel lingvistic, mult mai inofensivi decît cei în carne și oase, dar destul de buclucași cînd e vorba de modul de a ne exterioriza gîndurile. Acești ”falși amici” nu sînt altceva decît termenii preluați din alte limbi (în cazul nostru, din italiană), care se aseamănă din punct de vedere ortografic și fonetic, nu însă și semantic, unii dintre ei avînd chiar un sens contrariu.

Să facem haz de necaz, parcurgînd niște crîmpeie de dialog la care uneori asistăm involuntar în mijloacele de transport sau în locuri publice, unde conaționalii noștri își spun păsurile fie la telefon, fie discutînd ”pe viu” între ei. Coana Chirița cu ale ei ”furculițioane” a devenit românca de pretutindeni, de vreme ce limba maternă vorbită de compatrioții noștri stabiliți în Italia suferă o metamorfoză uluitoare. Pretrutindeni auzi un limbaj pestriț, hibrid, macaronic în care cuvintele au sensul deviat, reflectînd o alunecare spre hilar și ridicol, o vorbire generatoare de un umor... fără frontiere. Văzîndu-ne ajunși în țară pe durata vacanțelor și auzindu-ne vorbind cam ”păsărește”, cei de-acasă ne iau peste picior: ”Au venit ”italienii!”. Niște ”italieni” foarte ”purtați pentru limbi”, precum avea să-și laude odraslele o doamnă pe care am cunoscut-o în tren. Și care a ținut să mă asigure că ”oricum ai da-o, la Italia vita e frumoasă”... La ”Italia” zic mai mult basarabenii mei blînzi și patriarhali, pe cînd oltenii cei șmecheri și cosmopoliți îi dau cu un perfect simplu de toată nostimada. I-auzi: ”Girai la stînga, găsii subito un bar și ordonai un paninel pentru ăla micu.” De bună seamă, viața pare un spectacol fără sfîrșit, iar ai noștri (ca brazii) – o sursă inepuizabilă de perle, generate de confuzia ce se iscă la utilizarea celor două surori neolatine - româna și italiana.

 

                                                                          * * *

         -Of, și signora asta a mea, nici n-a făcut colațiunea și s-a apucat de gătit! Tocmai băusem o cafea machiată și m-a luat la rost, că de ce îi mănînc eu fetele ei cu dulceață. Cît pe ce să-i zic să închidă becul, dar m-am stăpînit...

        -Și n-ai avut nici o bătută? E-he-he, în locul tău, îi arătam

       -Las-o perdere, oricum, fac pe-a mea.. Apoi, am spulberat toată casa și după ce am terminat treaba, tiva la mare! Nu de alta, da cu caldu ista te ia cu amețeli... Am chemat-o pe Dana să-mi țină de urît, da ea a zis că tre” să facă spesa, are o festă mîine. Are noroc că lucrează c-o dită, nu ca mine pe la babe. Habar n-am ce să-i regalez. Oare să-i cumpăr o rochie de la bancarella ceea?? O probez eu, că avem aceeași alteță. Da lasă că-i duc mai bine un maț de flori, știu de care-i plac... Și îi ordonez și o tortă cu poza ei. Numai că n-am fost demult la ea și am uitat în ce vie stă. N-o chem, vreau să-i fac o surpriză. Stai, stai, uite adresa.... întreb autistul la ce fermată să cobor, știe el.

                                                                          * * *

       - Și cum ziceai că faci delicatesa ceea? 

       - Simplu de tot: iei o tigaie care nu atacă mîncarea, o scalzi bine, pui carnea măcinată, zbați trei ouă și nu uita să agiungi la urmă niște verdură: îi dă un odor tare bun. Da pastele le coci doar 7 minute în apă sărățică.

         - Ai auzit cumva de niște ore?

       - O să sparg vocea și poate ai și tu noroc. Cum aud ceva te chem. Da tu cînd ai de gînd să-mi înviezi pozele celea? Am rămas rău că nu te ții de cuvînt...

       
        - Scuze, dar m-am luat cu treburile și am uitat. Ieri am pierdut un sac de timp la comună, am fost să-mi renovez cartea de identitate, că era scăzută. Iar de luni, merg și la palestră, am abonament. Sportul alungă viața, dragă...

      
          - Știu, știu, dar e bine și să bei multă apă, așa cum fac vedetele. Cică slăbești....

     
          - Păi, mi-am cumpărat ieri două case de Ulivetto. Luam eu și patru, da nu mai sînt capace să car ca înainte... Nimeni nu-mi dă o mînă... fac totul

                                                                          * * *

        - Și Maria ce mai face?

       - Ce să facă? Bine. Am chemat-o ieri și mi-a povestit că a fost cu signora ei într-o gită. Cică a văzut într-o catedrală cel mai mare organ din Europa. Frumoasă-i vita în Italia asta...

       - Tu unde locuiești, tot în palatul cela fără ascensor?

      
      - Of, m-am săturat să fac scările... Vreau un alt afit, dar peste tot dau de stanțe pentru cópii. Nu-s în grad să plătesc singură pentru un apartament sau să iau un mutu... Mai ales că săptămîna trecută capu mi-a dat o veste proastă: îmi va micșora stipendiu. Dar mi-a propus să fiu tată la copiii lui, dacă vreau să mai cîștig ceva. Și să fac curat la soacră-sa, care locuiește la același pian. Cred că o să mă învoiesc, mai ales că trebuie să merg acasă de Crăciun....

     
      - E bine să-ți iei în anticip bilet la avion, e mai ieftin.

    
     - Ei, nu, că după ce rușii au abătut avionul cela din Olanda mai bine mă duc pianu pianu cu autobuzul...
 

A cam tras cu urechea,
                                          Tatiana CHIRIȚĂ, redactor-stilizator sub acoperire ;-)

                                                                       Glosar

    

Vita s.f. - viață

Girare vi. - a coti

Subito adv. - imediat

Ordinare vt. - a comanda

Panino s.m. - tartină

Essere portato alle lingue - a avea aptitudini, vocație pentru însușirea unor limbi.

Fare la colazione - a lua micul dejun

Caffè (s.m.) macchiato - cafea cu (puțin) lapte

Fette (biscottate) s.f.pl. - pesmeți

Chiudere il becco - a închide pliscul

Battuta s.f. - replică

Lascia perdere! - las-o baltă!
Spolverare vt. - a șterge praful

Caldo s.m. - căldură

Fare la spesa - a face piața, a merge la cumpărături

Festa s.f. - sărbătoare, petrecere

Ditta s. f. - firmă, întreprindere

Regalare vt. - a dărui, a face cadou

Bancarella s.f. - tarabă

Altezza s.f. - înălțime

Mazzo s.m. - buchet, mănunchi

Chiamare vt. - a suna, a telefona

Via s.f. - stradă

Autista s.m. - șofer

Fermata s.f. - stație

Attaccare vt. - a lipi

Scaldare vt. - a încălzi

Sbattere vt. - a bate

Macinato s.m. - carne tocată

Aggiungere vt. - a adăuga

Verdura s.f. - verdețuri; legume

Odore s.m. - miros, mireasmă; aromă

Cuocere vt. - a fierbe

Spargere la voce - a da de știre, a da sfoară-n țară

Inviare vt. (le foto) - a expedia, a trimite (pozele)

Ci rimanere male - a se simți prost/jigni

Un sacco di... - o mulțime de... , o groază de...

Comune s.m. - primărie

Rinnovare vt. - a reînnoi, a preschimba

Scaduto,-a adj. - expirat,-ă

Palestra s.f. - sală de gimnastică

Allungare vt. - a lungi, a prelungi

Cassa s.f. - ladă; bax, navetă

Essere capace di... - a fi în stare să...

Dare una mano - a da o mînă de ajutor; a ajuta

Gita s.f. - excursie, călătorie

Organo s.m. - orgă

Palazzo s.m. - bloc (de locuințe)

Fare le scale - a urca scările

Affitto s.m. - chirie

Stanza s.f. - 1.odaie, cameră: 2. (poet.) strofă; stanță

Coppia s.f. - pereche, cuplu

Mutuo s.m. - împrumut

Capo s.m. - șef

Stipendio s.m. - leafă, salariu

Tata s.f. - bonă, dădacă

Piano s.m. - etaj

In anticipo - cu anticipație; din timp

Abbattere vt. - a doborî

Piano piano - încetișor

Continuă

Ziua Limbii Române - prezentarea cărţii Limba română - "între paranteze"? [recenzie]

Omagiată pentru al doilea an consecutiv la Roma de Accademia di Romania în colaborare cu Asociația socioculturală Dacia, Ziua Limbii Române a avut ca eveniment principal lansarea cărții Eugeniei Bojoga <<Limba română ”între paranteze?”>>, urmată de o dezbatere axată pe situația actuală a limbii române în Republica Moldova. Amintim că începând din 2013 această festivitate este sărbătorită și în România, continuând astfel tradiția inaugurată pe 31 august 1990 în Basarabia cu ocazia revenirii la grafia latină.

În acest an de Ziua Limbii Române e de remarcat faptul că atât la București cât  și la Accademia di Romania din Roma ne-am putut bucura de prezența a doi români originari din partea stângă a Prutului, respectiv Eugen Doga și profesoara Eugenia Bojoga. Dacă în perioada interbelică Basarabia era considerata de mulți regățeni o destinație de exil, aceeași Basarabie ne-a răsplătit de-a lungul anilor cu o multitudine de oameni de cultură, dintre care amintim, pentru a ramâne în temă, pe unul dintre cei mai mari lingviști de talie mondială, Eugen Coșeriu. Dovadă că acolo unde politica dezbină, cultura leagă și chiar dacă frontierele au fost construite să despartă, omului îi este dat să unească.

Cartea profesoarei Bojoga, doctor în filologie și profesoară la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost lansată în premieră în iunie, la Granada (Spania), cu ocazia Congresului dedicat limbii române, în cadrul evenimentului „Noaptea albă a scriitoarelor din România”, cea de-a doua  lansare în capitala italiană pe 12 septembrie nefiind aleatorie, dat fiind că autoarea e titulară a catedrei de limba română la Universitatea L’Orientale din Napoli. 

Profesoara Bojoga a deschis evenimentul cu un scurt istoric al limbii române din Basarabia pe acordurile imnului Republicii Moldova,”Limba noastră” de Alexe Mateevici, unicul imn din lume dedicat limbii naționale. Apărut în 1917, poemul a fost tolerat de autoritățile țariste deoarece, din considerente politice, nu apărea nicăieri sintagma limba română... dar nici limba moldovenească. În intenția de a elucida publicului din sală, de altfel foarte tânăr, unele aspecte ale golgotei îndurate de limba română vorbită la est de România, profesoara Bojoga și-a punctat discursul cu câteva repere istorice cardinale pentru provincia dintre Prut și Nistru. Astfel, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist (1812), limba română  a fost scoasă din uz metodic și programat, rusa ocupând un loc dominant, iar în 1866 predarea limbii române a fost interzisă definitiv. Acesta este și momentul de ruptură în care funcționarii țariști au înlocuit glotonimul ”limba română” cu ”limba moldovenească”. Autoarea a adus la cunoștința audienței acest paradox: în momentul Marii Uniri, elita basarabeană se exprima preponderent în rusă, fiind școlită în limba ocupanților.  De exemplu, la demersul către zemstva centrală, la care se cerea  folosirea limbii române în procesul didactic, solicitanții au primit un răspuns de-a dreptul antologic care exprimă chintesența politicii lingvistice promovate de regimul țarist : „Moldovenii sunt un norod prost, care nu are în limba sa decât câteva sute de cuvinte, întocmai ca samoezii, tribul cel mai înapoiat din Rusia. Limba moldovenească nu e capabilă de nicio dezvoltare, iar moldovenii dacă vor să meargă înainte trebuie să învețe în limba rusă.” Așadar, în timp ce românii basarabeni erau supuși unei feroce politici de deznaționalizare și rusificare, în Europa avea loc edificarea statelor naționale, consolidându-se astfel conștiința lingvistică împreună cu identitatea națională, în timp ce în  România limba s-a modernizat (pe filieră franceză) și a avut loc unirea Principatelor.

Precum a ținut să sublinieze  autoarea, pentru a înțelege actuala criza identitară, este fundamentală cunoașterea secolulului al XIX –lea o cheie sui generis  pentru problema limbii române de la Chișinău. "Atâta timp cât în Republica Moldova nu va fi recuperat secolul al XIX-lea, secolul naționalităților, de care Basarabia a fost privată, nu există șanse reale de izbândă a românismului, căci acolo unde 70%  din populație  declară că vorbește moldovenește (deși ultimele sondaje semnalează o creștere semnificativă a numărului celor care declară că vorbesc limba română) ecuația e următoarea: Vorbesc moldovenește- sunt moldovean, deci mă deosebesc de români, căci limba moldovenească este diferită de limba română". 

În etapa istorică de după Marea Unire din 1918, limba română intră pe făgașul său normal, sunt redeschise școlile românești, dar în același timp intervine ruptura: în stânga Nistrului, în actuala Transnistrie este constituită în 1924  Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenescă și o nouă limbă: limba moldovenească. Așa cum a argumentat profesoara Bojoga, această limbă a fost inventată dintr-o interferență a graiului românesc arhaic vorbit în mediul rural cu ucraineana și rusa. Ideologia marxistă impunea deosebirea dintre limba proletară, simplistă și limba burgheză sau literară, vorbită de intelighentia.  Acest grai proletar, această limbă degradată, va fi impusă în Basarabia după 28 iunie 1940, iar după 1950 așa-zisa limbă moldovenească va legitima constituirea națiunii moldovenești. Odată cu  limba plăsmuită în laboratoarele totalitarismului, din Transnistria a fost adusă o nouă ideologie, care a creat o nouă identitate și o nouă națiune. Excursul istorico-lingvistic al autoarei a fost însoțit de o demonstrație practică: un fragment lecturat din ”Cuvîntelnicul orfografic moldovinesc”, care a ilustrat publicului  efortul  instituțiilor sovietice moldovenești în crearea teoriei limbilor diferite, română și moldovenească.

După 1989 deruta identitară a fost potențată și prin adoptarea sintagmei limba moldovenescă drept limbă de stat. Din păcate, nici azi, a adăugat profesoara Bojoga, limba română nu a intrat încă în drepturile sale, găsindu-se în acel dublu conflict lingvistic: unul de prestigiu, de concurență cu limba rusă și conflictul intern, la nivel de elită, între vorbitorii care se autodefinesc în mod diferit- de limbă română și de limbă moldovenească (vezi cazul Igor Dodon sau mai recent declarațiile lui Marian Lupu). Autoarea a amintit și de apariția acelui „rușinos dicționar, care numai dicționar nu se poate numi” al lui Vasile Stati, unde abundă cuvintele născocite, rusismele și arhaismele. Ca o contrapondere, s-a dat citire gândurilor lui Eugen Coșeriu despre resorturilor teoriei celor două limbi:  „a promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural”.

Prezentarea profesoarei Bojoga a constituit pentru public o abordare inedită, prin prisma istorico-lingvistică, a mereu actualei teme Basarabia, ducând la o animată și lungă dezbatere pe marginea dihotomiei limbă moldovenească/limbă română. Bunăoară, o studentă a remarcat faptul că afirmația  imperativă  „Limba moldovenească nu există!” trezește o reacție defensivă în moldoveanul de rând, aflat  încă sub efectul traumatic al istoriei pe care încă nu o cunoaște bine. S-a iscat mai apoi o dezbatere între cine a criticat disprețul  intelectualului față de graiul moldovenesc, considerat nevalorificat și studiat pe deplin în comparație cu dialectele din Italia și cine a ținut să sublinieze că nu putem compara situația lingvistică din Peninsulă cu cea din arealul limbii române. Limba română este foarte unitară, astfel încât vorbitorii ei se înțeleg perfect în orice zonă a țării sau chiar a globului s-ar afla. „Vorbesc româna, sunt moldovean, fac parte din națiunea moldovenescă”, a continuat același interlocutor, retorică bine cunoscută nouă și foarte abil politizată când se dorește legitimarea etnomimului aplicat populației geografic situată între Prut și Nistru, istoric ruptă dintr-un tot și politic așezată la confluența a  două civilizații, occidentală și rusă, si mai mereu folosită drept monedă de schimb.

Precum era și firesc, la eveniment nu au lipsit italienii ”subjugații” de farmecul limbii române, remarcându-se printr-o savuroasă intervenție a scriitorului, poetului și dramaturgului Alessio Colarizi care, exprimându-se atât de curgător în română, a exemplificat similitudinea între cele două limbi neolatine printr-o cugetare de inspirație gastronomică: ” Cu un chil de carne și un litru de vin nu se moare de foame” (Con un kilo di carne ed un litro di vino non si muore di fame).

Nepoata marelui lingvist Eugen Coșeriu, distinsa profesoară Eugenia Bojoga, ne-a ținut o frumoasă lecție de istorie și lingvistică, facându-ne martori la calvarul unei limbi puse la index pe parcursul a două secole, iar în istoria recentă exilată ”între paranteze”. Cartea Domniei sale ne îndeamnă să ne păstrăm identitatea lingvistică fără de care identitatea națională devine nulă.

Așa cum Eminescu, Coșeriu, Vieru, Matcovschi și atâtea minți luminate ne-au învățat că limba este principalul indiciu al identității unui popor, avem datoria de a o cinsti, cultiva, sărbători, dar mai mult decât orice trebuie să  o trăim zi de zi . A-ți vorbi corect limba este cea mai mare dovadă de respect față de noi înșine și implicit față de aproapele nostru. Și dacă limba este cea mai sfântă moștenire pe care părinții o pot transmite copiilor, ea devine astăzi unul dintre pilonii fundamentali pe care se poate reconstrui și păstra conștiința națională în depășirea crizei identitare cu care ne confruntăm, nu doar acasă, ci și peste hotare, în contextul celei mai mari migrații cunoscute vreodată de poporul român. Înaintașii noștri ne-au lăsat o limbă atât de bogată și de frumoasă, dar din păcate noi nu știm a ne ridica la nivelul ei.

Alina Ieremciuc, As. Dacia

Continuă

Limba robilor si limba stăpânilor

Stimulați de modelele de consum și de vanitate, care reprezintă negarea tuturor stereotipurilor culturale proprii, poporul și instituțiile (cel dinâi mai puțin, cele din urmă mai conștiente) se ofilesc să apară, în maniere și în lucruri, cât mai asemănători cu străinul anglo-american. Blestemul ascuns recită astfel: va avea cel mai mult fascin și considerație cine va asemăna cel mai mult cu străinul și cu comportamentale sale mintale. Ce maimuțe frumoase, cineva ar putea să spună.  De prea de multe ori ne apropiem de cultura străină, nu cu o curiozitate și o conștiențizare proprie a persoanei noastre, ci pentru bani și maimuțăreală. Lumea adolescenților este cel mai bun exemplu de un astfel de mecanism, care certifică faptul că limba română este mai puțin importantă decât engleza, inclusiv pentru construirea de valori și a stilului de viață, precum și pentru a găsi un loc de muncă satisfăcător. A te lăuda cu termeni în limba engleză, în discuțiile obișnuite în limba română, este o palmă peste obraz bine antrenată pentru marea majoritate a interlocutorilor și motiv de vanitate. În acest fel cuvinte stupide devin importante, chiar dacă nu le înțelegem sensul, sau chiar dacă-l cunoaștem, socotind corespondentul românesc ca fiind banal și ne la modă, ne aflăm în situația de a învăța oricum un alt termen, cu totul diferit de realitatea noastră lingvistă, numai să ne simțim bine. Distanța enormă dintre limba engleză și limbile latine se observă peste tot. Limba engleză este limba excepțiilor, latina a declinațiilor și a individuării regulilor generale. Acestă situație aproape asimetrică de "înstrăinare reciprocă" face chiar mai dureroasă grefa engleză de pe trunchiul latin, care, pentru cei care încă păstrează un pic de ale culturii clasice, este, fără îndoială, o interferență lingvistică odioasă. În relațiile dintre cele două limbi observăm o opoziție clară: engleza limbă pragmatică și sintetică, puternic legată de vorbitul circumstanțial, româna detaliată, exegetica și colorată de perioade lungi. Mințile sărace de clasicism și de gândire abstractă par a fi mai predispuse decat celelalte la învățarea limbii engleze, poate că acest lucru este, de asemenea, ceea ce vrea piata internațională. Să luăm acum în considerație cele mai bune creiere din țară, cele care doresc să urce în societate, și cum în ziua de azi ele trebuie să cunoască limba engleză la perfecție și să petreacă o parte din viața lor în străinătate, pentru a trăi fenomenul în prima persoană. Mecanismul este subtil, pentru că pătrunde în tăcere toată realitatea socială, sustrăgând și selecteând cele mai bune minți. Iar aceste persoane, împinse să emeargă în societate cu mecanisme de recompensă, după sacrificiile individuale depuse pentru a învăța limba, devin mai târziu cei mai înrăiți apărători a propriilor sacrificii, privilegii și denigratori al Neamului și al Țării. Acesta este un aspect fondamental, care explică modul în care colonizatorul face ale sale cele mai bune forțe ale Neamului, fară a pierde prea multe resurse, decât doar pentru a alimenta propaganda prin intermediul instituțiilor bine plătite exploatând ambițiile de îmbunătățire socială ale individului, în scopul de a transplanta în popor necesitatea de învățare a însăși limbii colonizatoare. De altfel, actuala clasă conducătoare  este cea mai coruptă și antipopulară, un pedagog multiplicator al viciului plutocrat, care a condus națiunea în prăpastia morală, intelectuală, lingvistică, socială și economică. Fiecare limbă este o resursă valoroasă și o viziune specifică a lumii tradiționale ca urmare a adaptării sale la un anumit mediu, climă,  teritoriu dar totodată este și un mijloc capabil să reproducă moduri de a fi, idei și atitudini. Așadar, cei care nu vor să fie robi al colonizării contemporane sunt obligați să se revolte împotriva dominației limbii engleze, având grijă și practicând-o pe a lor, deoarece, ca o dovadă la ceea ce s-a scris până aici, în fiecare epocă istorică și dimensiune geografică, robii învață întotdeauna limba stăpânilor.

Continuă

Vernisaj și prezentare de carte la biblioteca Rispoli cu ocazia Zilei Europene a Limbilor

Cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, joi 25 septembrie, asociația Dacia în colaborare cu biblioteca Rispoli vă invită la prezentarea de carte „Ciclica” a poetei Annamaria Ferramosca, o racoltă de poezii inspirate de „necesitatea întâlnirii și de importanța cuvântului în mântuirea lumii”. De asemenea va fi vernisată expoziția pictoriței bucureștene Sanda Aurora Voicu, în prezența artistei.

Continuă

12 septembrie - Asociația Dacia vă invită la prezentarea cărții „Limba româna – «între paranteze»?“ la Accademia di Romania

Vineri, 12 septembrie 2014, la orele 18 va avea loc la sediul Academiei Române din Roma (Piazza Jose de San Martin, 5) prezentarea cărții „Limba română – «între paranteze»?“ de Prof. Eugenia Bojoga. Evenimentul este organizat cu ocazia celebrării Zilei Limbei Române.

În volumul „Limba română – «între paranteze»?“, Eugenia Bojoga reunește articole, eseuri, studii, deja publicate, despre limba română dintre Prut si Nistru, din trecut și din prezent. În ansamblu, contribuțiile urmăresc soarta limbii române, sub diverse denumiri, din Basarabia.

Eugenia Bojoga este profesoară la catedra de lingvistică generală şi semiotică a Facultăţii de litere a Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj și la Universitatea L'Orientale din Napoli.

La sfârșitul prezentării vor urma dezbateri, întervenții iar întrebările sunt binevenite. Mai jos puteți citi și/sau descărca volumul, publicat cu permisiunea Prof. Bojoga.

Continuă

Mesajele Ministrului Afacerilor Externe de la București și conducerii Institutului Cultural Român de la Veneția cu ocazia Zilei Limbii Române

Avem deosebita plăcere de vă transmite mesajul adresat românilor de pretutindeni de către Ministrul Afacerilor Externe, domnul Titus Corlățean, cu ocazia Zilei Limbii Române, ca și mesajul pe care vi-l transmite conducerea Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția cu prilejul aceleiași vibrante sărbători a spiritului românesc. Nădăjduind că veți aduce la cunoștință membrilor comunității românești, prin mijloacele de care dispuneți, semnificația celebrării Zilei Limbii Române, importanța limbii și culturii române în viața conaționalilor noștri, vă mulțumim pentru colaborare și vă transmitem salutări și urări de succes în tot ceea ce întreprindeți în vederea prezervării identității naționale a românilor din Italia.

Continuă

Independența, sub amenințare

Aniversăm în acest an independența Republicii Moldova, într-un moment greu pentru ea, cum n-am mai avut de la războiul de pe Nistru, de-acum douădecenii. Rusia, prin mercenarii săi din estul Ucrainei, dar și prin intervenția directă a unor unități militare, îi atacă mișelește pe ucraineni, și am auzit destui pesimiști spunând: dacă rușii nu au milă față de frații lor slavi, ce furie vor declanșa asupra noastră, cum vor pedepsi Moldova care vrea să se integreze în Europa? Această stare de anxietate este întreținută și de clasa politică de la Chișinău, care interpreteazăun refren defetist – cum s-a văzut și cu ocazia ultimei „descinderi” a lui Rogozin la Chișinău –, iar această prudență, considerată de unii comentatori umilitoare, trădează, inevitabil, și o logică electorală: cascada de embargouri, amenințările și șantajul Moscovei nasc în rândurile moldovenilor – zăpăciți, dezorientați de propaganda rusească – nemulțumiri deviate, care îi pot ușor transforma în țapi ispășitori pe actualii guvernanți.

Vitalie Ciobanu

De parcă ar dori să sporească tensiunile, luna august concentrează evenimente care au marcat nefast istoria națională. Pe 23 august 2014 s-au împlinit 75 de ani de la semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, dar spiritul acestuia e mai viu ca niciodată: avem azi, ca și atunci, teritorii anexate, războaie de secesiune, diversiuni ale agresorului ce caută pretexte pentru a invada țări străine. În iunie 1940 URSS a pretins că Basarabia i se cuvine pe motiv că aceasta ar fi locuită într-o proporție covârșitoare de etnici ucraineni – o minciună sfruntată, pe care ulterior administrația de ocupație sovietică s-a străduit să o transforme în realitate printr-o politică de deznaționalizare feroce a românilor basarabeni. Și ca săvedeți asemănarea: în martie 2014 Rusia lui Putin și-a justificat anexarea Crimeii prin nevoia de a proteja populația rusofonă din peninsulă de „genocidul” la care era supusă din partea naționaliștilor ucraineni!

Strategiile agresorului nu se schimbă: aceleași minciuni, aceleași intoxicări, aceleași perfide „baloane de încercare”. Oficiali de la Moscova fac declarații militariste, apoi Ministerul de Externe rus le retractează ipocrit, precizând căscandaloșii demnitari au vorbit în nume propriu, fără „dispensă” de la Centru. Exact asta s-a întâmplat zilele trecute când reprezentantul președintelui rus în Crimeea a declarat că Transnistria va deveni în curând parte a Federației Ruse. 

Pe 6 iunie curent, cu prilejul festivităților de comemorare a debarcării Aliaților în Normandia, am văzut cât de oripilată e lumea civilizată de apucăturile barbare ale Rusiei. Stinghereala lui Vladimir Putin, pe care liderii occidentali se străduiau să-l evite cu orice preț, fusese preparată de retorica sa revanșardăși de anexarea Crimeii, care îl înfățișau ca pe un personaj din alt secol, ca pe un rătăcit din vremuri staliniste. 

La 23 de ani de la proclamarea independenței, există forțe politice la noi care vorbesc despre operațiunea „Iași-Chișinău”, din 24 august 1944, ca despre un act de eliberare. Pe fundalul agresiunii rusești din Ucraina, evocarea acelor evenimente în termenii propagandei sovietice, care eludează numărul îngrozitor de victime și asasinarea prizonierilor germani și români capturați de armata roșie, este o insultă la adresa memoriei și suferinței a zeci de mii de oameni. Mai ales că reocuparea Basarabiei de URSS nu a adus bunăstare și democrație europeană, ci teroare politică, foamete organizată și deznaționalizare programatică.

Rusia ne-a demonstrat o dată în plus cât de respectuoasă este față de suveranitatea altor popoare chiar pe 24 august, de Ziua Independenței Ucrainei, când la Donețk separatiștii pro-ruși i-au supus unui ritual al umilinței pe soldații ucraineni, căzuți în prizonierat. A fost un marș sub ascuțișul baionetelor mercenare și sub ploaia de huiduieli și injurii ale unei populații incitate la ură. O punere în scenă sadică, dezgustătoare, ai cărei organizatori au ținut să amintească de rușinoasa procesiune de la Moscova a prizonierilor germani din 1944, organizată de KGB.

Într-un an cu bune realizări pe calea integrării europene, revenirea în forță a imperialismului rusesc ne face să privim cu îngrijorare independența Republicii Moldova. 

 Vitalie Ciobanu

Sursa: Radio Europa Liberă

http://www.europalibera.org/content/article/26552741.html

Continuă